Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De un an, statul român nu mai încurajează renunţarea la fumat

Publicat in Adevarul, joi 21 noiembrie 2013 ·

Românii care vor să se lase de fumat cu ajutorul Programului Naţional „Stop Fumat!“ trebuie să plătească în jur de 400 de lei pentru medicamente pe lună şi 50 de lei pe şedinţa de psihoterapie, fiindcă Ministerul Sănătăţii nu a mai investit bani în acest program, semnalează specialiştii cu ocazia Zilei Naţionale Fără Tutun, marcată astăzi.

Persoanele care au vrut să se lase de fumat anul acesta cu ajutorul Programului Naţional „Stop Fumat“ au fost nevoite să plătească atât medicamentele, cât şi şedinţele de psihoterapie, fiindcă Ministerul Sănătăţii nu a mai finanţat Programul. „Au fost bani doar pentru Tel Verde (n. r. – 0800878673 din reţeaua Romtelecom sau 021 3356920), dar deloc pentru medicamente sau pentru campanii antifumat“, spune medicul pneumolog Magdalena Ciobanu, coordonatoarea Programului „Stop Fumat!“.

Renunţarea la fumat, cea mai eficientă metodă de prevenţie a bolilor grave

„Renunţarea la fumat este cea mai cost-eficientă metodă de prevenţie atât pe termen mediu, cât şi pe termen lung“, subliniază specialista. Din nefericire, spune ea, nici pentru anul viitor nu se întrevede o îmbunătăţire în acest sens, fiindcă suma alocată programelor naţionale în general este aceeaşi de anul acesta. „Ca să nu mai vorbim despre proiectul de lege privind limitarea sau interzicerea fumatului în spaţii publice, care zace pe mesele din Parlament din 2011“, spune medicul pneumolog.

În majoritatea cazurilor, voinţa nu este de-ajuns

Nicotina este un drog, iar fumatul este o dependenţă, o problemă de sănătate, consideră specialiştii. „Fumatul nu ţine de voinţă, e foarte important de subliniat asta. Practic, dependenţa de nicotină este o problemă de sănătate fizică şi mentală. Şi, în general, nu ne putem trata prin voinţă“, explică psihoterapeuta Bogdana Bursuc, de la Mind Institute, din Bucureşti.

Gradul dependenţei de nicotină se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 14 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 4 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 7 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 7 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°