România va trebui să-şi regândească relaţia cu Estul după Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, al cărui eşec se prefigurează, în contextul în care Ucraina a anunţat că suspendă pregătirea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, a cărui semnare se afla pe ordinea de zi a reuniunii de săptămâna viitoare, a declarat joi, pentru AGERPRES, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, Dan Dungaciu.
În opinia sa, acest eşec va marca stoparea extinderii UE către est pentru următorii 15 ani, iar Republica Moldova, care va parafa la Vilnius Acordul de Asociere cu UE, va rămâne “într-o zonă gri”. “Eu cred că, dacă Ucraina nu semnează, Republicii Moldova îi va fi extrem de dificil, pentru că va rămâne într-o zonă gri: nu are nicio garanţie că interesul UE de care ar fi beneficiat chipurile Ucraina se va deplasa integral spre Moldova. Menirea ei va fi un soi de integrare fără membership, adică exact menirea tuturor statelor din Parteneriatul Estic: acorduri economice, dar în niciun caz vreun acord politic cu UE”, a spus Dungaciu (foto).
Comentând justificarea Guvernului de la Kiev – că suspendă procesul de pregătire a Acordului de Asociere între Ucraina şi UE pentru “a asigura securitatea naţională, relansarea relaţiilor economice cu Rusia şi pregătirea pieţei interne pentru relaţii de la egal la egal cu Uniunea Europeană” – el a spus că Ucraina şi-a calculat oportunităţile şi nu îşi permite să se ducă spre Uniunea Europeană antagonizând Federaţia Rusă.
“Această chestiune, după părerea mea, era destul de predictibilă. Nu cred că UE în momentul acesta, fără SUA, are capacitatea să ia Ucraina Rusiei, dacă pot să mă exprim aşa, sau să aducă Ucraina în sfera ei de influenţă împotriva Federaţiei Ruse. UE singură nu are această capacitate. Asta este una dintre explicaţiile acestui eşec şi Ucraina, calculându