Rata șomajului a înregistrat în luna octombrie cea mai mare creștere din ultimii doi ani, de la 4,73% în luna septembrie la 5,40% în octombrie. Nivelul acestui indicator-cheie a revenit astfel, după doar două luni, peste cel consemnat în aceeași perioadă din anul 2012. Este un semnal de alarmă important, mai ales că ponderea șomerilor ce nu beneficiază de indemnizație din partea statului s-a apropiat din nou de pragul de 65%.
În județele Mehedinți și Teleorman, rata șomajului a depășit deja 10% iar în Galați și Dolj a trecut de 9%; foarte aproape de acest prag situându-se Buzău și Vaslui ( amble cu 8,74%). La polul opus s-a situat județul Ilfov, unde rata șomajului s-a situat la doar 1,77%, ceea ce arată o împrăștiere foarte mare a rezultatelor și o moblitate relativ redusă a forței de muncă.
Pe fondul unei performanțe de creștere economică de top în UE la acel moment, în august și septembrie apăruseră primele semne de îmbunătățire relativă a ocupării forței de muncă, cu un șomaj în premieră mai redus față de aceeași lună a anului precedent. Din păcate, situația s-a înrăutățit brusc în octombrie iar perspectivele nu sunt deloc bune.
Distribuția pe grupe de vârstă arată echilibrat, cu un nivel ceva mai redus în intervalul de maxim randament în activitate 30 – 40 de ani.
De remarcat că șomerii care nu au liceul reprezintă peste două treimi din total (68,09%), în timp ce șomerii cu nivel de instruire liceal și post-liceal reprezintă ceva mai puțin de un sfert din numărul total (24,43%). Doar 7,48% dintre șomeri au studii universitare.
Aceste date sunt îngrijorătoare prin prisma numărului de familii de șomeri ale căror venituri sunt afectate în pragul sosirii iernii.
Din păcate, creșterea economică nu a reușit să întoarcă spre niveluri mai joase nici măcar rata foarte mare a șomerilor neindemnizați, care nu mai