Era seară. Ploua rar şi mărunt. Traversam Piaţa Centrală din Timişoara, cam pe la 50 m de Operă. Deodată auzul îmi este izbit de strigăte, care veneau dinspre Operă: "Demnitate! Vrem demnitate! Redaţi-ne demnitatea!".
Nu îi observasem. Când plouă, oricât de rar, atenţia nu îţi este atrasă de peisaj. Erau cam 25-30 de persoane îmbrăcate adecvat ploii, cu lozinci care aveau acelaşi conţinut. Nu ştiu ce aşteptau, ce ocazie spre a se face auziţi, dar sigur nu dădeau un spectacol ploii. Probabil la Operă urma/urmau să sosească... fie şi doar spectatori. Nu cereau ceva drepturi, nu cereau locuri de muncă, nu cereau salarii. Erau cu mult mai profunzi. Cereau condiţia morală necesară, care putea garanta locuri de muncă, salarii şi echitate. Dacă analizezi puţin lucrurile, ajungi la concluzia că fără demnitate un popor se scufundă în laşitate, mizerie morală, sărăcie şi tot ceea ce urmează. Unde să ne fie demnitatea, când fost prefect, şef de filială judeţeană de partid, senator în Senatul României este un brunet, fost puşcăriaş, care pe vremea lui Ceauşescu furase 4 saci de grâu, căraţi în spate. Ce cultură şi ce morală poate avea cel ce fură sacul cu spatele? Câţi ca el în Parlamentul României, unde se pare că un mare procent (în vechiul parlament la un moment dat erau 20%) sunt penali cu dosare sau posibile dosare penale? Iar partidele nu au bunul simţ şi demnitatea de a se lepăda de ei. Ce demnitate poţi să ai, când oficial directorul instituţiei vinde Pavilionul României, steagul şi emblema sub care circulă navele româneşti, câte or mai fi. Îl vinde unui cipriot. Câte otrăvuri ne-au venit din această insulă perversă cu etnici care au trişat o lume întreagă. Dar, în fine, sub pavilionul ţării noastre, simbol naţional, escrocul cipriot poate angaja nave de terorişti, nave care fac negoţ ilegal cu arme, nave transportoare de droguri, nave - fabrici de medicamete
