Comuna Boteşti nu a fost acceptată în niciun Grup de Acţiune Locală.
Cele mai multe dintre comunele din jurul Romanului s-au asociat în Grupuri de Acţiune Locală (GAL), pentru a exploata potenţialul agricol şi nonagricol al comunelor, prin accesarea de fonduri europene nerambursabile pentru spaţiul rural. Dacă unele comune au deja proiecte în derulare prin GAL, altele se află în faza de constituire a acestor asociaţii. Singura comună rămasă în afara unui GAL este Boteşti. “Am vrut să ne asociem în GAL «Valea Siretului», alături de comunele Săbăoani, Tămăşeni, Doljeşti şi Răchiteni, dar discuţiile erau avansate şi, ca urmare, comuna Boteşti nu a mai fost acceptată în această asociere. Nici în GAL «Dragomireşti – Ștefan cel Mare» nu am fost primiţi, deoarece această asociaţie are în componenţă 18 comune. Dacă fondurile de care dispune acest GAL se împart la 18, fiecărei comunităţi îi revine o sumă foarte mică pentru implementarea proiectelor şi, din acest motiv, nu s-au arătat interesaţi să ne accepte. Ne-am lovit de aceeaşi problemă şi când am vrut să intrăm în GAL «Iaşi Sud Vest», unde s-au asociat 11 comune, printre care şi Gherăeşti. Modul de asociere este unul bine determinat, în sensul că acele comunităţi rurale care intră în componenţa unui GAL trebuie să fie vecine”, a precizat Georgeta Blaj, primarul comunei Boteşti.
Soarta comunei Boteşti a fost pusă în discuţie de primarul Georgeta Blaj şi în faţa autorităţilor judeţene. Discuţiile nu au fost de natură să soluţioneze problema, iar primarul nu vede nicio rezolvare în acest caz. “Actualele GAL-uri îşi încheie activitatea după 2015 şi abia atunci se poate vorbi de o reorganizare a lor. În timpul acesta, pierdem foarte multe facilităţi acordate de GAL-uri comunităţilor rurale”, a explicat primarul comunei Boteşti.
Comuna Boteşti nu a fost acceptată în niciun Grup de Acţiune Locală.
Cele