Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiscul din Bacău nu a reuşit să vândă astăzi avionul abandonat în România de un politician indian. Licitaţia va fi reluată, preţul va fi redus cu până la 30%

Publicat in Adevarul, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Licitaţia programată astăzi pentru vânzarea de către Fiscul din Bacău a unui avion abandonat la Aerostar de o companie aeriană din India, deţinută de un politician indian controversat, nu a mai avut loc întrucât niciun nu a fost interesat că achiziţioneze aeronava scoasă la mezat la un preţ de 12,9 milioane de lei. Licitaţia va fi reluată, iar preţul de pornire va fi redus cu până la 30%.

Deşi mai multe persoane s-au interesat de licitaţia ce urma să fie organizată astăzi pentru vânzarea avionului civil este de tip Brirish Aerospace AVRO RJ 70 (VD-MDN), nimeni nu a depus până în această dimineaţă, ora 8.00, documentaţia necesară şi nu a depus garanţia reprezentând 10% din preţul de pornire. Licitaţia era programată pentru astăzi, ora 10.00.

În termen de 10 zile de la data licitaţiei eşuate, comisia de evaluare din cadrul Agenţiei Judeţeane a Finanţelor Publice (AJFP) Bacău va stabili preţul de pornire în licitaţia următoare, acesta urmând să fie redus, cel mai probabil, cu 30%, au declarat pentru "Adevărul" reprezentanţi ai AJFP Bacău. Astfel, preţul ar putea scădea până 9,03 milioane de lei.

Iar în termen de cel mult 30 de zile de la data licitaţiei eşuate, se va stabili o nouă dată pentru licitaţie.

Avionul a ajuns în proprietatea statului român după ce o companie aeriană din India, MDRL Airline, l-a adus la fabrica Aerostar pentru lucrări de mentenanţă şi l-a abandonat aici. Pentru că proprietarul nu l-a mai ridicat, fabrica băcăuană l-a predat vămii, iar vama l-a transferat Fiscului pentru valorificare. Avionul civil este de tip Brirish Aerospace AVRO RJ 70 (VD-MDN), are 70 de locuri şi o masă de 42,2 tone. El a fost fabricat în 1996 şi are certificate de înmatriculare, fiind necesare doar câteva lucrări pentru a putea zbura.

Licitaţia programată pentru vineri, 22 noiembrie, a fost prima organizată de Fiscul din Bacău pentr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 12 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

21°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°