Fizicieni din mai multe ţări au reuşit să reţină într-un captor uriaş, sub gheţurile din Antarctica, câteva particule cosmice denumite neutrino, care au un nivel de energie fără precedent şi care ar putea să descifreze misterele ce înconjoară evoluţia Universului.
Până la această realizare, cercetătorii au reuşit să capteze neutrino, una dintre particulele fundamentale din modelul standard din fizică, provenind din atmosfera terestră sau de la Soare, ale căror mase sunt considerabil mai mici.
Totuşi, înainte de acest experiment în Antarctica, savanţii din Statele Unite şi Japonia au “capturat” pentru prima dată 20 de neutrino cosmici care proveneau din explozia unei supernove aflate la o distanţă de 165.000 de ani-lumină (1 an-lumină reprezintă 9.460 de miliarde de kilometri) de Terra.
Cei 28 de neutrino cu înaltă energie – de un miliard de ori mai puternică decât aceea a neutrinilor de origine terestră sau solară – venind din toate direcţiile din Univers au fost captaţi între 2010 şi 2012 la peste 1 kilometru sub gheţurile antarctice, cu ajutorul detectorului IceCube Neutrino Observatory, înzestrat cu peste 5.000 de senzori optici.
Ţinând cont de faptul că aceşti neutrino interacţionează puţin cu materia, savanţii au nevoie de un captor uriaş, care să protejeze contra altor particule din cosmos, pentru a creşte şansele de realizare a unei capturi sau chiar a unei coliziuni între neutrino.
“Neutrino sunt lipsiţi de sarcină electrică şi interacţionează din acest motiv foarte puţin cu materia, fapt care le permite să călătorească pe vaste distanţe intergalactice fără să fie aproape niciodată absorbite sau deformate de câmpurile electromagnetice”, a explicat Gregory Sullivan, profesor de fizică la Universitatea Maryland din Statele Unite.
Gregory Sullivan a fost unul dintre coordonatorii acestui experiment, ale cărui prime rezultate a