Mircea Rădulescu avansează trei nume: Bergodi, Zenga, Protasov

În ultimii ani, după consacrarea incertitudinii în fotbalul românesc, au început să apară discuţii despre aducerea unui antrenor străin la echipa naţională. În istorie, o singură dată am avut selecţioner din altă ţară la prima reperezentativă. S-a întâmplat în 1934, la turneul final al Cupei Mondiale din Italia. Chiar înainte de plecarea la competiţie, forul fotbalistic român l-a numit în funcţie pe austriacul Josef Uridil, care până atunci antrenase Ripensia Timişoara. Uridil a condus echipa la un singur meci oficial, înfrângerea cu Cehoslovacia din debut (scor 1-2), după care şi-a luat banii şi a plecat.

La aproape 80 de ani distanţă de la acel moment, ProSport lansează o dezbatere pe această temă. Care sunt avantajele şi care sunt dezavantajele aducerii unui selecţioner străin? În ţară, unele federaţii sportive au încercat şi o astfel de variantă şi au ieşit pe plus. Naţionala masculină de polo s-a calificat la JO de la Londra avându-l pe bancă pe ungurul Istvan Kovacs, iar prima reprezentativă de rugby este în acest an neînvinsă cu galezul Lynn Howells. Profesorul Mircea Rădulescu, el însuşi selecţioner al unor naţionale străine (Egipt, Siria, Algeria), a încercat să răspundă la provocarea ProSport.

Avantaje

Mircea Rădulescu: „Plecăm de la premisa că aducem un antrenor de marcă. Unul care a mai lucrat la alte naţionale sau are cel puţin zece ani fără întrerupere la echipele de club. Altfel nu are niciun sens”. Fostul şef al Şcolii federale de antrenori a punctat trei mari avantaje ale antrenorului străin:

1.Respect şi responsabilitate mai mare din partea jucătorilor

2.Neutralitate faţă de influenţele din campionat. „Ar fi imun la presiunea pe care ar putea să o exercite conducătorii de cluburi, impresari sau alţi oameni din fenomen. Nu a