Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Minune“ în plin război Macedonschi – Consiliul Local Brașov

Publicat in News Brasov, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Dacă ar fi spus cineva că nu există minuni în urbea de la poalele Tâmpei, astăzi avem motive să îl contrazicem.

După ce newsbv.ro a publicat în exclusivitate faptul că, la Brașov, Consiliul Local nu mai poate funcționa!!!! pentru că instanța de judecată i-a dat dreptate consilierului local Christian Macedonschi și a anulat hotărârea de consiliul lcal care stabilea componența comisiilor de lucru, precum și informația potrivit căreia Consiliul Local Brașov a fost amendat pentru discriminarea lui Macedonschi!, venim cu o nouă dezvăluire în premieră.

În contextul în care, până la sfârșitul acestei luni, Consiliul Local Brașov ar fi la cea de a treia ședință ordinară care nu s-ar organiza, ceea ce ar duce la dizolvarea acestuia, conform prevederilor legale, iar scandalul este „cât casa“, cei de la Primărie au publicat pe șestache o convocare a unei ședințe ordinare (!!!), în data de 29 noiembrie.

Interesant este faptul că nimeni nu face vorbire despre cum este posibil acest lucru, în contextul în care o ședință ordinară nu poate fi convocată fără ca onor comisiile de lucru ale CL să funcționeze. Iar acestea sunt desființate de o sentință.

Cum subiectul în cauză este „ciumat“, nu ne rămâne decât să facem supoziții: cei de la Primărie joacă la „două capete“. Luni ar trebui să se pronunțe innstanța referitor la recursul formulat împotriva sentinței pronunțate privind dizolvarea comisiilor Consiliului Local. Dacă îi este favorabilă lui Macedonschi, Consiliul Local se recunoaște învins de „buturuga mică“ numită Macedonschi, căruia i se va da un loc într-o comisie de lucru într-o ședință extraordinară care va fi convocată și va avea loc înaintea celei ordinare. Dacă pierde Macedonschi, atunci este respectată procedura, in extremis, de a convoca cu cinci zile înainte o ședință ordinară…

Curat-murdat, mon cher!….

Dacă ar fi spus cineva că nu exi

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum 13 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Electric Castle 2025 s-a încheiat. Începe pregătirea pentru Electric Castle 2026

HotNews acum 41 minute
A 11-a ediție a Electric Castle s-a încheiat după 5 zile memorabile care au transformat domeniul Banffy într-un spațiu al muzicii bune și distracției. Cu 289.000 de participanți din 15 țări, ediția din acest an marchează un pas important în istoria

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 2 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°