Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Războiul «Universităţilor», eclipsat de Mititelu

Publicat in Click, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Va fi lăsat sau nu Adrian Mititelu să asiste astăzi la meciul CSU Craiova - FCU Craiova? Rezultatul confruntării fotbalistice dintre cele două Universităţi păleşte aşadar în faţa războiului pe care finanţatorul Ştiinţei, Adrian Mititelu, îl duce cu oficialităţile locale.

În ultimele luni, cei de la FCU au încercat în dese rânduri să revină pe arena „Ion Oblemenco", acolo unde au fost interzişi, lovindu-se de fiecare dată de piedici birocratice. Aceasta în ciuda faptului că au în favoarea lor inclusiv o hotărâre judecătorească.

Mititelu crede chiar că adversarii săi din Craiova, în frunte cu primarul Olguţa Vasilescu, încearcă trimiterea sa după gratii. „Preocuparea mea nu este să batem în derby, ci să intru pe stadion. Sper ca justiţia să fie respectată. Cineva mi-a transmis că mai am puţin şi voi fi arestat. Ponta i-a ordonat Olguţei să lichideze urgent scandalul din Craiova, iar ei vor să lichideze totul lichidându-mă pe mine", s-a plîns Mititelu la Fanatik Show.

Plătiţi cu bani adunaţi pe Facebook

Înainte de derby-ul local cu CSU, fanii lui FCU au decis să acorde o mână de ajutor fotbaliştilor patronaţi de Adrian Mititelu, neplătiţi în ultimele cinci luni. Astfel, suporterii Ştiinţei s-au unit şi au făcut o chetă simbolică de 3.500 de lei. “Am strâns bani pe Facebook, să-i împărţiţi între voi. Măcar să beţi o bere după meci”, a fost mesajul adresat de fani jucătorilor antrenaţi de Nicolo Napoli. Încurcat, tehnicianul italian n-a ştiut cum să reacţioneze: “Plicul cu bani rămâne la căpitan până după meciul cu CSU. Vă mulţumim!”.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum o ora
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 24 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Consiliul Concurenței analizează preluarea magazinelor La Cocoș de către Grupul Schwarz

Ziua Constanta acum 2 ore
Grupul Schwarz operează, în România, rețelele de magazine Kaufland și Lidl, fiind astfel prezent pe piața comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare. Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Schw

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 28 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Consiliul recomandă României „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”

Adevarul acum 44 minute
Consiliul UE nu a inițiat sancționarea României pentru derapajul bugetar, după ce guvernul a adoptat pachetul de austeritate, dar i-a recomandat „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”.

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 5 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°