Atunci când vine vorba de vaccinuri, în special de cel gripal, toată lumea se gândeşte automat la Institutul Cantacuzino. Prea puţini sunt însă cei care ştiu că vaccinul gripal produs la Institutul Cantacuzino nu a fost singurul de acest fel din România. Mai mult, un alt institut bucureştean deţine prioritatea producerii unui vaccin gripal. Cazul Institutului de Virusologie „Ştefan S. Nicolau“ este important nu numai pentru cunoaşterea datelor istorice şi stabilirea priorităţilor, dar şi pentru că producţia de vaccin gripal s-a încheiat recent, în anul 2000, fără măcar ca subiectul să fie menţionat de presa română. Şi asta în condiţiile în care producţia de vaccin aducea profit, fără să primească vreo subvenţie de la Ministerul Sănătăţii. Exemplul este deci un motiv de reflecţie şi pentru situaţia celuilalt producător de vaccin gripal, „fratele mai mare“, situat în Splaiul Independenţei. Vaccinul gripal a fost iniţiat în România încă din 1954, la Institutul de Inframicrobiologie condus de acad. Ştefan S. Nicolau, aflăm de la dr. Alexandru Petrescu, angajat al acestei instituţii timp de aproape jumătate de secol. Secţia în care a activat medicul astăzi octogenar era pe atunci condusă de dr. Adelina Derevici şi se ocupa de virusurile respiratorii, în principal de virusul gripal. Primul vaccin a fost unul experimental, preparat pe plămân de şoarece, iar aplicarea sa s-a făcut doar în laborator, la şoareci, între 1954 şi 1956. Vaccinul, administrat subcutanat, era preparat dintr-o suspensie de plămân de şoarece centrifugată şi tratată cu formaldehidă, pentru inactivarea virusului. Experimentul a fost unul reuşit, dar metodologia avea să fie schimbată în 1956, odată cu generalizarea izolării virusurilor gripale pe ouă de găină embrionate. Adelina Derevici s-a inspirat din metoda pusă la punct de Anatoli Smorodinţev, la Leningrad, în URSS, care realizase u