În cartea lui Lucrețiu Pătrășcanu „Sub trei dictaturi‟, liderul comunist analizează cele trei dictaturi de dinaintea înscăunării la putere, sub protecția sovieticilor, a ciracilor săi. Pătrășcanu nu avea cum să scrie despre cea mai cumplită dictatură, cea comunistă, a patra din istoria modernă a României, când au fost asasinați sute de mii de oameni, a fost exterminată vechea elită politică, fapt cu consecințe până în ziua de astăzi.

În februarie 1938, regele Carol al II-lea a instaurat dictatura sa personală. A fost o dictatură relativ blândă, singurii năpăstuiți erau legionarii. A urmat instituirea, la 14 februarie 1940, a Statului Național Legionar. Legionarii au comis o serie de asasinate politice și, mai ales, pe criterii etnice. 138 de zile a durat alianța generalului Ion Antonescu cu legionarii lui Horia Sima, încercarea acestora de a acapara întreaga putere eșuând lamentabil, în urma Rebeliunii Legionare din ianuarie 1941. Antonescu a preluat singur conducerea statului, ajutat de un guvern format preponderent din militari.

În condițiile unei dictaturi cu ideologie fascistă, al cărei model era Italia condusă cu mână forte de Benito Mussolini, presa, cenzurată la sânge de autorități (de altfel, fiecare publicație nu apărea fără ștampila „Cenzurat‟), nu putea fi altceva decât un instrument de propagandă, având un limbaj găunos, împănat cu lozinci și clișee verbale. Iată, de pildă, articolul „de fond‟ al săptămânalului ploieștean „Tribuna – culturală, socială, politică și informativă‟ din 17 februarie 1941, intitulat „Suprema năzuință: patria‟. Începe sentențios: „În ceasurile acestea grele, Conducătorul Statului (de remarcat inițialele majuscule, de politețe excesivă – nm, NH) și toți cei ce-l ajută în munca sa au mereu înainte icoana sfântă a

Patriei. Pentru aceasta, se dau îndemnuri la muncă, la ordine, la demnitate și la credință. /…/ sin