Nu ştiu cîtă cititorime românească se omoară să citească şi alte cărţi ale luiVladimir Nabokov, depăşind momentul – adevărat, de graţie şi unic – al Lolitei. Cunoscut lumii întregi datorită acestui roman – cu cîntec şi scandal –, Nabokov rămîne să fie descoperit. Cel puţin la noi. Autorul, rus prin obîrşie, dar cosmopolit prin destinul lui existenţial/literar, se dovedeşte un foarte complex prozator, un maestru epic în multe registre narative. Ar fi simplificator să fie perceput doar prin cartea care i-a adus popularitate în întreaga lume. Şi, în opinia mea, nu este nici cea mai bună carte a sa. Seria de autor pe care editura ieşeană o propune publicului român devine edificatoare. Apare în aceste zile de toamnă Darul (Editura Polirom, 2013, traducerea din engleză şi note de Veronica D. Niculescu), scris în ruseşte şi publicat în 1939, cu un an înainte ca Nabokov să fi plecat din Rusia spre a se stabili în Statele Unite. Unde va avea o prodigioasă carieră universitară şi va scrie în limba engleză. Avem în faţă o poveste din anii ’30, cu desţăraţii ruşi stabiliţi la Berlin, cu o lume veche ce se circumscrie unei lumi noi. O scriitură elegantă, evenimentele se derulează lent, sfidînd parcă tumultul istoriei mari, care se consumă, aparent, undeva prin preajmă. Berlinul lui Musil – contemporan cu Nabokov –, emigraţia rusă despre care scrie Nina Berberova, contemporană şi ea cu eroii berlinezi (scriitori şi ei, fictivi...), se adaugă firesc romanului nabokovian. Un roman cu tăietură clasică, rotund, închegat, o bună lecţie despre cum se poate scrie bine.

Un prozator veşnic în alertă în raport cu lumea din jur a fost şi a rămas Mario Vargas Llosa. Dacă prozele sale (dar şi fascinantele pagini memorialistice din Peştele în apă) au circulat pe la noi mai demult, abia acum avem parte de o masivă culegere din vasta activitate de publicist a autorului: Arme