Armata chineză a realizat primul zbor cu un avion fără pilot invizibil pe radar, un salt tehnologic care confirmă că Beijingul prinde din urmă Washingtonul în domeniul tehnologiei militare, scria presa oficială vineri.
Avionul a efectuat un zbor de 20 de minute joi, după care a aterizat aparent fără probleme, în sud-vestul Chinei, potrivit unor martori citaţi de ziare, transmite Mediafax.
Avionul chinez se numeşte "Lijian" ("Sabie lungă şi subţire") şi semănă cu avionul fără pilot militar american Northrop Grumman X-47B, cu aripa în formă triunghiulară,. "Lijian" va putea efectua misiuni de supraveghere şi de atac la distanţă.
Presa oficială - agenţia China Nouă, televiziunea CCTV, Cotidianul Poporului - au preluat ştirea, insistând asupra faptului că aceste capacităţi militare chineze se apropie de cele ale marilor puteri occidentale.
Beijingul a dezvăluit prototipului avionului de vânătoare bombardier invizibil pe radar la începutul lui 2011, mai devreme decât se aşteptau unii experţi, confirmând astfel modernizarea forţelor sale armate.
China, care deţine cea mai mare armată din lume şi un arsenal nuclear, are al doilea cel mai mare buget alocat Apărării la nivel mondial, după Statele Unite, un lucru care provoacă temeri atât vecinilor săi din regiune, cât şi Washingtonului.
Armata chineză a realizat primul zbor cu un avion fără pilot invizibil pe radar, un salt tehnologic care confirmă că Beijingul prinde din urmă Washingtonul în domeniul tehnologiei militare, scria presa oficială vineri.
Avionul a efectuat un zbor de 20 de minute joi, după care a aterizat aparent fără probleme, în sud-vestul Chinei, potrivit unor martori citaţi de ziare, transmite Mediafax.
Avionul chinez se numeşte "Lijian" ("Sabie lungă şi subţire") şi semănă cu avionul fără pilot militar american Northrop Grumman X-47B, cu aripa în formă triunghiu