Medicii nu au deschis cu Ministerul Sănătăţii, prin sindicatele pe care le au, niciun conflict colectiv de muncă, existând în legătură cu acest subiect o neconcordanţă între declaraţii, realităţi şi legalitate, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
"Din punctul meu de vedere, este o neconcordanţă între declaraţii, realităţi şi legalitate. În urma discuţiilor (cu reprezentanţii angajaţilor din sistem - n.r.), am ajuns la o concluzie: că lucrurile se rezolvă numai la masa dialogului", a spus Eugen Nicolăescu.
Pe de altă parte, potrivit ministrului Nicolăescu, sâmbătă va avea loc o întâlnire cu Federaţia Sanitas, pentru a începe negocierile privind contractul colectiv de muncă.
"De mâine (sâmbătă - n.r.) vom începe negocierile pe contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi. Eu cred că putem să declanşăm aceste negocieri, care, în mare parte, asigură o predictibilitate vizând liniştea şi munca normală în sistem. Datoria mea de ministru este ca sistemul să funcţioneze fără bulversări, sincope, fără lucruri care să creeze probleme pentru pacienţi", a spus Nicolăescu.
Demnitarul a precizat că, pentru legalizarea contractului, este nevoie de semnăturile a minimum 50 la sută plus unu dintre angajaţii din sistem.
Tot ministrul Sănătăţii declara miercuri, după o întâlnirea cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, că în acest moment greva generală anunţată pentru 28 noiembrie este ilegală, iar prima măsură ar fi sesizarea instanţei, care să constate acest lucru.
"Cred că greva generală este mai degrabă o sperietoare, decât un lucru care se poate realiza. Din punctul nostru de vedere, în acest moment este ilegală. Nu cred că discutăm despre ceva ilegal, noi trebuie să discutăm despre lucruri legale în ţara asta. Că unii vor să încalce legea, este problema lor. Sunt inst