Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Volum omagial lansat în cinstea ÎPSS Nicolae, mitropolitul Banatului

Publicat in Ziua de Vest, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Vineri, 22 noiembrie, de la ora 10.30, în Sala de festivităţi a Mitropoliei Banatului din Timişoara, a fost lansat volumul omagial „Înaltpreasfinţia Sa Dr. Nicolae Corneanu. Omul şi opera”.

Manifestarea culturală a fost prilejuită de aniversarea a 90 de ani de viaţă a ÎPSS Părinte Nicolae, mitropolitul Banatului. La eveniment au fost prezenţi ierarhii Mitropoliei Banatului, membrii Academiei Române, personalităţi ai vieţii publice şi culturale bănăţene, profesori, studenţi, precum şi clerici şi credincioşi din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei. ÎPSS Nicolae nu a fost prezent la eveniment, din cauza problemelor de sănătate.

„Este o manifestare de suflet prilejuită de aniversarea Întâistătătorului eparhiei noastre şi al Mitropoliei Banatului, ÎPSS dr. Nicolae Corneanu, care la Intrarea în biserică a Maicii Domnului a împlinit venerabila vârstă de 90 de ani de viaţă. Este o cinste pentru noi toţi să-l omagiem prin cuvânt şi prin minunat volum. De 70 de ani slujeşte lui Dumnezeu şi oamenilor în biserica noastră şi mai bine de jumătate de secol ca arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi mitropolit al Banatului”, a declarat Ionel Popescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Timişoarei.

Coordonatorii volumului sunt conf. dr. univ. Claudiu Arieşeanu şi conf. univ. dr. preotul Nicolae Morar, şeful Catedrei de Teologie.

Vineri, 22 noiembrie, de la ora 10.30, în Sala de festivităţi a Mitropoliei Banatului din Timişoara, a fost lansat volumul omagial „Înaltpreasfinţia Sa Dr. Nicolae Corneanu. Omul şi opera”.

Manifestarea culturală a fost prilejuită de aniversarea a 90 de ani de viaţă a ÎPSS Părinte Nicolae, mitropolitul Banatului. La eveniment au fost prezenţi ierarhii Mitropoliei Banatului, membrii Academiei Române, personalităţi ai vieţii publice şi culturale bănăţene, profesori, studenţi, precum şi clerici şi credincioşi di

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii ar putea scăpa de vize pentru a călători în SUA

Wall-Street.ro acum 41 minute
România ar putea scăpa oficial de vize pentru Statele Unite dacă intră în programul Visa Waiver. O întâlnire în acest sens va avea loc vineri, 10 ianuarie, la Washington D.C., între Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro M

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum 37 minute
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum o ora
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Ana Birchall solicită Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României

NapocaNews acum o ora
Se bate la uși închise. Țara nu mai are justie din 6 decembrie 2024? Ana Birchall a solicitat, miercuri, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. ‘România este în acest moment o

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum 2 ore
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Victor Ponta anunță că nu va candida la alegerile prezidențiale. Sfat pentru Ciolacu: „Sper să nu candideze”

HotNews acum 42 minute
Victor Ponta i-a recomandat lui Marcel Ciolacu să nu candideze din nou pentru funcția de președinte întrucât din poziția de prim-ministru e ușor să fie atacat, dar a subliniat că îl va susține dacă va decide altfel. Întrebat într-o emisiune la Digi2

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 3 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, suspectați că au încălcat controlul judiciar. Procurorii DNA verifică dacă au fost implicați în abordarea martorului-denunțător

HotNews acum o ora
Suspiciunea a pornit după ce martorul-denunțător din dosarul foștilor generali SRI, Cătălin Hideg, a fost abordat de către o persoană în legătură cu acest dosar. Procurorii DNA vor să verifice dacă această abordare a avut loc la solicitarea expresă

Iulian Anghel, ZF: De ce este atât de greu să găseşti un prezidenţiabil? Pentru că afacerile mari şi averile mari se fac în afara Bucureştiului, nu în curtea lui Marcel Ciolacu

Mediafax acum 35 minute
De ce nu vrea nimeni să fie un Donald Trump mai mititel? Simplu. Pentru că unul care iese în faţă este expus. Oamenii încep să se întrebe/să te întrebe “cine eşti”, “de unde vii”, “ce avere ai”, “cu ce business ţi-ai făcut averea” şi alte chestii.

Vremea

București
acum

14°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°