Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agresiuni comise prin Knock Out Game, din ce în ce mai frecvente în SUA şi Marea Britanie

Publicat in Mediafax, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Autorităţile americane sunt îngrijorate de fenomenul social numit "Knock Out Game" - agresiuni comise de adolescenţi împotriva unor trecători aleşi aleatoriu -, până acum înregistrându-se cel puţin trei decese, în timp ce "jocul" periculos pare să se răspândească şi în Marea Britanie.

Potrivit presei americane, în ultima vreme s-au înregistrat numeroase agresiuni care par a prezenta caracteristicile "Knock Out Game" - adolescenţi atacă trecători aleşi la întâmplare, lovindu-i cu pumnii "pentru a se distra" şi pentru a demonstra că sunt "capabili să facă acest lucru".

Incidentele de acest fel s-au multiplicat în Statele Unite, notează NBC News, iar agresiuni similare au fost semnalate şi în Marea Britanie.

Cea mai recentă agresiune de tip "Knock Out Game" a avut loc duminică, în Washington DC, unde o tânără de 26 de ani a fost luată la pumni de un grup de adolescenţi cu biciclete. Numeroase incidente asemănătoare au fost raportate în statele New Jersey, Massachusetts, Wisconsin, Missouri, Illinois şi New York.

Adolescenţii filmează agresiunile cu telefoanele mobile şi le postează pe site-uri de socializare şi pe YouTube. Este vorba de "divertisment", dar şi de a demonstra că au suficientă forţă pentru a doborî pe cineva doar cu un pumn, conform unor specialişti care au cercetat fenomenul citaţi de CBS.

Poliţia din New York suspectează şi o motivaţie rasistă, în contextul în care numeroase agresiuni au fost comise de adolescenţi de culoare din cartierul Brooklyn care vizează grupuri de albi într-un joc numit, potrivit New York Post, "Vânarea ursului polar". Potrivit poliţiei, la New York agresiunile de acest fel au apărut de mai mulţi ani, în afară de albi fiind vizaţi şi imigranţi asiatici.

În septembrie, doi copii de 13 şi 16 ani au fost arestaţi în statul New York, fiind condamnaţi la câte 18 luni de arest la domiciliu pentru

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marine Le Pen, vinovată de deturnare de fonduri publice. Cum îi afectează o potențială candidatură la prezidențiale

Wall-Street.ro acum 22 minute
Marine Le Pen, președinta Adunării Naționale, organizație politică franceză de extremă dreapta, a fost găsită vinovată, alături de alți 24 de oficiali, de deturnare de fonduri publice. Prejudiciul ar fi de peste trei milioane de euro, transmite Sky

UPDATE - Prahova: Scurgeri de acid sulfuric dintr-o cisternă, pe DN 1. Autorităţile au evacuat zona. Traficul rutier a fost blocat, cirulaţia fiind deviată/ A fost transmis mesaj RO-Alert/ Operaţiunea de transvazare, încheiată - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Drumul Naţional 1 a fost blocat, luni dimineaţă, în judeţul Prahova, în zona oraşului Comarnic. după ce dintr-o cisternă au fost semnalate scurgeri de acid sulfuric. Autorităţile din judeţ au anunţat că populaţia din zonă a fost evacuată. Substanţa

Profesor de sport, arestat într-un dosar de agresiune sexuală. Un părinte a sesizat Poliția

Ziare.com acum 21 minute
Un profesor de sport care predă la şcoli gimnaziale din judeţul Prahova a fost arestat preventiv într-un dosar de agresiune sexuală. Cazul a fost deschis după ce un părinte a depus sesizare. Şcoala a suspendat contractul de muncă al cadrului didacti

Peste 460 de blocuri şi mai mulţi agenţi economici vor rămâne fără apă caldă şi încălzire, în această săptămână, din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Capitală

News.ro acum 2 ore
Peste 460 de blocuri şi mai mulţi agenţi economici vor rămâne, în această săptămână, fără apă caldă şi încălzire, din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Bucureşti, anunţă compania Termoenergetica. Va fi afectat şi Depoul Metrorex Ciur

ANAF a descoperit un prejudiciu de peste 3,6 milioane lei la o companie din domeniul ride-sharing

News.ro acum 2 ore
ANAF anunţă că a descoperit un prejudiciu de peste 3,6 milioane lei în urma unui control antifraudă efectuat la o societate cu sediul în Bucureşti care desfăşoară activitatea de transport alternativ de persoane prin intermediul platformelor Uber şi

Marine Le Pen nu mai are voie să candideze la președinția Franței: a fost găsită vinovată de corupție

Press Alert acum 25 minute
Marine Le Pen și opt eurodeputați au fost găsiți vinovați de deturnare de fonduri publice, luni, de Tribunalul din Paris. Astfel, lidera partidului de extremă dreapta din Franța nu va mai avea voie să candideze la președinția Franței în următorii 5

Cine este bărbatul sfâșiat de urs pe o stradă din Predeal, seara trecută

HotNews acum 4 ore
Bărbatul atacat de un urs duminică seară, în stațiunea Predeal, este salvamontist. El se afla în timpul liber şi se întorcea acasă în momentul în animalul i-a ieşit în cale şi s-a năpustit asupra lui. „Confirmăm faptul că persoana atacată de urs est

Europenii vor putea merge în Regatul Unit doar cu permis de călătorie

Ziua Constanta acum 3 ore
Europenii vor fi obligați să aibă pentru a merge în Regatul Unit începând de miercuri, 2 aprilie, proces care poate fi realizat online prin plata unei sume de 12 euro ce urmează să fie majorată în curând la 19 euro, relatează AFP. Această Autorizați

Sondaj Verifield: Finală prezidenţială George Simion - Victor Ponta

News.ro acum 23 minute
Un sondaj Verifield postat de candidatul la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan arată că finala prezidenţială s-ar da între George Simion (35%) şi Victor Ponta (21,1%). Pe locul trei s-ar clasa Nicuşor Dan, cu 20,8%. Datele au fost culese în perioad

Caz șocant în Botoșani. Un bărbat și-a violat propria mamă

Ziare.com acum 21 minute
Un bărbat de 64 de ani din judeţul Botoşani a fost reţinut de poliţişti, după ce şi-ar fi violat şi agresat mama. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani au informat, luni, 31 martie, că bărbatul este cercetat sub aspectul

Vremea

București
acum

14°
lun.

9°/17°
mar.

10°/15°
mie.

10°/16°
joi

8°/12°
Iasi
acum

12°
lun.

8°/13°
mar.

9°/16°
mie.

7°/11°
joi

7°/11°
Constanta
acum

16°
lun.

7°/16°
mar.

6°/11°
mie.

9°/11°
joi

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

8°/14°
mar.

7°/15°
mie.

8°/15°
joi

4°/12°
Timisoara
acum

11°
lun.

8°/12°
mar.

6°/15°
mie.

7°/16°
joi

5°/13°