Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TRADITII CULINARE – Festin cu produse traditionale organizat de femeile din cadrul Asociatiei Producatorilor Agricoli Maramures

Publicat in eMaramures, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Sarmale in dovleac, dulceturi, compoturi sau muraturi preparate dupa retete „ca la mama acasa” au facut deliciul unei expozitii cu degustare organizata ieri, 22 noiembrie, in Baia Mare de femeile din Asociatia Producatorilor Agricoli Maramures (APA). Este al treilea an consecutiv in care femeile si-au demonstrat talentul de gospodine. Reprezentantele Asociatiei au avut cateva sfaturi si pentru tinerele din ziua de azi. Fetele au fost sfatuite sa nu renunte la traditie, aratand ca produsele preparate in casa sunt nu numai sanatoase, ci si gustoase.

Dupa ce au trudit in propriile gospodarii si s-au straduit sa puna pe iarna cat mai multe conserve din fructe sau legume, femeile din cadrul unei asociatii a producatorilor agricoli din Maramures si-au dat intalnire ieri, 22 noiembrie, in Baia Mare pentru a degusta din aceste bunatati. Ajuns la a treia editie, evenimentul a inclus o expozitie a produselor traditionale, dar si degustarea acestora. Produsele s-au dovedit a fi delicioase, mai ales ca au fost preparate dupa retete „ca la mama acasa”, folosindu-se fructe si legume ecologice, renuntandu-se la conservanti.

„Nu ma pot numi specialista, dar fac retete ca la mama acasa, nu folosesc conservanti, totul e natural. Ce am pregatit mai deosebit e o dulceata de coacaze, pe care am stors-o prin blender, un fel de dulceata, gem. Important e sa le faci cu dragoste, si nu pui decat fruct, nu le faci in cantitati sa le vinzi, sa pui tot felul de conservanti ”, a declarat Rodica Babut, vicepresedinte al Clubului femeilor APA Transilvania. 

Printre piesele de rezistenta ale expozitiei au fost sarmalele gatite in dovleac , insa la fel de cautate au fost dulceata de papadie, sau cea din ardei iute. Din meniu nu aveau insa cum sa lipseasca nici vinul sau tuica.

„Am venit cu muraturi, dulceturi, siropuri, magiunul de prune t

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 7 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 5 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 8 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 7 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°