Un apropiat al clanului interlop Corduneanu a fost arestat pentru 29 de zile după ce, din 2011, a racolat mai multe adolescente orfane pe care le-a pus să se prostitueze. Individul ar fi câştigat câteva zeci de mii de euro din această afacere.
Marius Teodor Gangal a fost capturat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism după ce, timp de un an, s-a ascuns în Anglia. Potrivit unor surse din anchetă, începând cu anul 2011, Gangal ar fi sedus mai multe fete ce proveneau din centrele de plasament, pe care ulterior le ducea în apartamente închiriate din Iaşi pentru a practica prostituţia.
Anchetatorii au mai arătat că minorele erau duse şi în diferite hoteluri din Iaşi atunci când clienţii solicitau acest lucru. Până la acest moment, oamenii legii au identificat trei victime, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani. Sunt suspiciuni că numărul acestora ar fi mult mai mare. Clienţii victimelor erau racolaţi, în principal, prin intermediul anunţurilor de mică publicitate din ziarele locale, arată Adevărul.
Preţul unei ore de sex varia între 100 şi 150 de lei, banii ajungând însă în buzunarele proxenetului. Victimele susţin că erau zile când făceau sex şi cu mai mult de zece bărbaţi.
Până la acest moment nu a fost calculat cu exactitate cât ar fi obţinut Marius Gangal de pe seama minorelor însă se estimează că suma ar fi de ordinul zecilor de mii de euro.
Interlopul a plecat la finele anului 2012 în Anglia şi s-a întors la Iaşi în octombrie. A fost filat pentru o perioadă de anchetatori şi reţinut la începutul acestei săptămâni. El a făcut parte din reţeaua de hoţi din străinătate coordonată de clanul interlop Corduneanu, fiind arestat de mai multe ori în Germania.
(Sursa: adevarul.ro) Un apropiat al clanului interlop Corduneanu a fost arestat pentru 29 de zile du