Clădirea Centrului de îngrijire de zi pentru copii aflaţi in situaţii de risc ”Sfântul Nicolae” din municipiul Aiud, va fi reabilitată şi dotată cu echipamente şi mobilier pe baza unui contract de finanţare în valoare totală de 145.089 euro. Banii provin din fonduri europene şi contribuţie de la bugetul local şi de această lucrare vor beneficia cei 15 copii găzduiţi de acest centru.
Contractul de finanţare pentru implementarea subproiectului privind Centrul de îngrijire de zi pentru copii aflaţi in situaţii de risc ”Sfântul Nicolae” din municipiul Aiud a fost încheiat în 6 noiembrie, având ca solicitant al proiectului Consiliul Local al Municipiului Aiud, iar partener Asociaţia Filantropia Ortodoxă – Filiala Aiud. Valoarea totală a subproiectului este de 145.089 euro, din care 80.000 euro reprezintă finanţarea nerambursabilă. Contribuţia proprie a solicitantului în natură şi în bani este de 65.089 euro.
Subproiectul are ca obiectiv general reabilitarea unei clădiri aflate în patrimoniul Municipiului Aiud şi dotarea cu echipamente si mobilier, în scopul funcționării centrului.
Obiectivele subproiectului sunt: reducerea numărului de copii separaţi de familiile lor, promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului, reducerea factorilor de risc ce pot influenta familiile vulnerabile si copiii proveniţi din acestea, întărirea parteneriatului public – privat pentru susţinerea serviciilor destinate protecţiei copilului.
Beneficiarii direcţi ai subproiectului vor fi 15 copii de vârsta şcolara (7-14 ani), având risc crescut de separare de părinţi, cu domiciliul in Municipiul Aiud, iar cei indirecţi, vor fi familiile naturale si extinse ale copiilor, comunitatea locală, personalul angajat al centrului, care va beneficia de formare profesională.
Serviciile oferite în cadrul centrului vor fi complementare demersurilor si eforturilor prop