Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vin ninsorile. Săptămâna viitoare ar putea fi emis COD GALBEN

Publicat in Capital, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Ministerul Administraţiei şi Internelor a convocat comandamentul de iarnă. Meteorologii au anunţat că se aştepată ninsori în multe regiuni din ţară, fiind posibil ca luni să fie emisă o avertizare de cod galben de ninsori, anunță rtv.net

"De luni, în partea de vest, nord şi centru şi mai ales la munte, precipitaţiile vor fi sub formă de zăpadă. De marţi, ninsorile se vor muta în sud. Luni este posibil să dăm o avertizare COD GALBEN de ninsori", a declarat directorul ANM, Ion Sandu. Directorul ANM a precizat că duminică se va şti mai clar care sunt zonele în care ploaia se va transforma în zăpadă şi care va fi volumul precipitaţiilor

Ninsorile vor continua şi miercuri şi este posibil să se ajungă la 10 l/m², situaţia în care circulaţia ar putea fi îngreunată. În ce priveşte regimul termic, în această perioadă temepraturile diurne vor varia între 0-5°C, ajungând şi la 10°C în zonele depresionare.

La rândul său, ministrul de Interne, Radu Stroe, a solicitat CNADNR să se ocupe de încheierea cât mai grabnică a contractelor de deszăpezire pentru această iarnă. "Avem o situaţie bunicică spre bună privind aprovizionarea cu material antiderapant. Să sperăm că se va continua procesul. Mai rău stăm la contracte. Dacă nu asigurăm utilajele necesare, aproape degeaba asigurăm materialul antiderapant", a declarat Radu Stroe.

Citiți și: Cea mai GREA IARNĂ din ultimii 100 de ani

Secretarul de stat în MAI, Constantin Cătălin Chiper a solicitat inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă să intre în regim de permanenţă odată cu primele avertizări meteo.

La rândul său, secretarul de stat Raed Arafat a solicitat ca ambulanţele să transporte pacienţii dializaţi şi gravidele în ultima lună de sarcină din zonele izolate încă dinaintea începerii precipitaţiilor, astfel încât să nu fie necesară intervenţia elicopterelor pentru a asigura t

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 58 minute
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum o ora
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Kievul anunţă semnarea ”într-un viitor apropiat” a unui Acord de Securitate cu Uniunea Europeană, după finalizarea unor negocieri

News.ro acum o ora
Preşedinţia ucraineană anunţă miercuri semnarea ”într-un viitor apropiat” a unui Acord de Securitate cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. ”Echipe de negociatori al

Aeronava TAROM care îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice, botezată Nadia Comăneci

Mediafax acum 31 minute
Aeronava cu numele „Nadia Comăneci” îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Compania TAROM a schimbat denumirea avionului după ce a semnat un acord de utilizare a numelui. Procedura reprezintă o premieră pentru România.

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Cupe europene – echipele româneşti şi-au aflat adversarele din turul secund

Mediafax acum 2 ore
În cazul în care nu va obţine calificarea în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cu Virtus AC, FCSB va întâlni echipa învinsă din meciul Flora Tallinn (Estonia) - NK Celje (Slovenia), disputată tot în primul tur preliminar al Champions Leagu

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 5 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Șeful IPJ Alba a fost SCHIMBAT din funcție. Comisarul-şef Florin Dogaru ar fi vizat de o ANCHETĂ a DNA – SURSE

Gandul acum 2 ore
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, comisar-şef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcţie, potrivit unor surse din instituție. Numele lui Florin Dogaru nu se mai regăseşte în componenţa echipei manageriale publicate pe site-ul ofi

Consiliul Europei a emis recomandări pentru combaterea discriminării faţă de romi în România şi alte 3 ţări europene / Presa prezintă romii prin stereotipuri și prejudecăți: sunt violenți, needucați și înapoiați, se arată într-un studiu

G4Media acum o ora
Consiliul Europei a prezentat marţi într-un studiu o serie de recomandări pentru combaterea discriminărilor în mass-media faţă de comunităţile alcătuite din romi şi nomazi în patru ţări europene, respectiv Bulgaria, Grecia, Italia şi România, transm

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 4 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Vremea

București
acum

34°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

31°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/28°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°