Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a cedat la ameninţările ruse cu limitarea importurilor ucrainene dacă Kievul va semna săptămâna viitoare la Vilnius Acordul de Asociere la Uniunea Europeană, a declarat astăzi o consilieră a preşedintelui Lituaniei, Dalia Grybauskaite. Sursa: Reuters
“Ucraina nu a rezistat la presiunea economică şi la şantaj", a declarat Jovita Neliupsiene, principalul consilier de politică externă al preşedintei lituaniene, după ce Kievul a renunţat joi la acordul de asociere cu UE.
“Au existat ameninţări cu limitarea importurilor de mărfuri în Rusia, în special ale celor provenind din estul Ucrainei, unde este concentrată cea mai mare parte a industriei ucrainene, care înglobează sute de mii de muncitori", a declarat consiliera președintelui Lituaniei, țară care deține președinția semestrială a UE.
Preşedintele Viktor Ianukovici a menţionat acest motiv într-o convorbire telefonică purtată săptămâna aceasta cu preşedintele Dalia Grybauskaite, a cărei ţară asigură în prezent preşedinţia semestrială a UE, a mai indicat acelaşi oficial, citat de AFP.
Ucraina a renunţat joi la Acordul de Asociere cu UE, cu o săptămână înainte de semnarea sa prevăzută şi îndelung aşteptată la summitul Parteneriatului Estic.
Această decizie neaşteptată a Kievului, care înseamnă o lovitură pentru UE şi are aerul de succes pentru diplomaţia rusă, a fost luată pentru “relansarea relaţiilor economice cu Rusia", potrivit premierului ucrainean Mykola Azarov, care s-a întâlnit miercuri, tete-a-tete, cu omologul său rus Dmitri Medvedev, cu ocazia reuniunii şefilor de guvern din CSI la Sankt-Petersburg.
Decizia Ucrainei de a fost dictată de probleme economice, a explicat astăzi premierul Mykola Azarov, adăugând că strategia pentru integrarea europeană rămâne neschimbată, potrivit Agerpres.
“Aceast