Brutal şi lipsit de speranţă, astfel ar putea fi descris thrillerul mexican „Heli“, datorită căruia Amat Escalante a câştigat premiul pentru regie la Cannes 2013. Nu ştim dacă a fost intenţionat, dar numele personajului principal, Heli (destul de rar în onomastica hispanică), ar putea trimite la anglo-saxonul „hell“ („iad“).

„Paradisul de după colţ“, se intitula cartea lui Vargas Llosa despre voiajul lui Gauguin în Tahiti, iar filmul mexicanului Amat Escalante s-ar mai putea numi şi, de data aceasta, „Infernul de după colţ“. Evident, de după colţul Statelor Unite (ale Americii, deoarece şi Mexicul sunt nişte State Unite), pentru care războiul drogurilor de la graniţa mexicană şi imigraţia ilegală din zonă reprezintă unul dintre principalii factori de instabilitate.

Violenţă brută

Era de aşteptat, dar un thriller ca „Heli“ face ca „Brutele“/ „Savages“(2012) – pelicula lui Oliver Stone despre aceeaşi violenţă legată de traficul mexican de droguri – să pară un film de-a dreptul infantil. Aceasta ca urmare a extremei stilizări a filmului lui Stone. În „Heli“, violenţa este brută şi executată de brute, iar stilul regizorului Escalante este rece şi constatativ.

Ne-am mai putea gândi la italianul „Gomorra“ (2008), filmul lui Matteo Garrone premiat la Cannes, în care membrii mafiei nu mai aveau nimic eroic şi romantic, ci erau prezentaţi aşa cum şi sunt de fapt, adică nişte nimeni, nişte „gunoaie“. Şi acela avea însă, în felul său, o stilizare, plus o dimensiune filosofică, vizând condiţia umană, ceea ce mai atenua din impactul vizual al violenţei brute.

Tortură moderată

În filmul său, regizorul mexican Amat Escalante renunţă la toate aceste „paveze“ narative care au rolul de a menaja sensibilitatea spectatorului, preferând să arate realitatea aşa cum este ea – brutală. Filmul nu este însă o frescă a crim