Antreprenorii care implementează proiecte în cadrul Programului Operaţional Regional, Programului Operaţional Sectorial Mediu şi Programului Operaţional Sectorial Transport îşi vor putea încasa mai repede banii pentru materialele şi echipamentele livrate pe şantier. Ordinul prin care este adoptată Instrucţiunea care facilitează efectuarea acestor plăţi a fost publicat în Monitorul Oficial marţi, 19 noiembrie.
"Această nouă reglementare va accelera puternic ritmul de implementare a proiectelor de infrastructură deoarece antreprenorii proiectelor de infrastructură vor încasa mult mai repede banii pentru materialele şi echipamentele livrate, iar astfel vor putea finanţa noi achiziţii destinate implementării proiectelor europene. Această nouă reglementare, care optimizează fluxurile financiare dintre antreprenori şi beneficiari, va avea impact direct asupra gradului de absorbţie a fondurilor europene", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Sumele plătite antreprenorilor vor acoperi 80% din valoarea materialelor şi echipamentelor livrate de aceştia, urmând ca diferenţa de 20% să fie achitată după recepţia lucrărilor sau sectorului de lucrări în care au fost utilizate bunurile livrate. Până în prezent, beneficiarii puteau achita materialele şi echipamentele recepţionate pe şantier doar după ce acestea erau utilizate, respectiv montate în cadrul lucrărilor executate.
Antreprenorii care implementează proiecte în cadrul Programului Operaţional Regional, Programului Operaţional Sectorial Mediu şi Programului Operaţional Sectorial Transport îşi vor putea încasa mai repede banii pentru materialele şi echipamentele livrate pe şantier. Ordinul prin care este adoptată Instrucţiunea care facilitează efectuarea acestor plăţi a fost publicat în Monitorul Oficial marţi, 19 noiembrie.
"Această nouă reglementare va accelera puternic ritmul