Timp de aproape trei săptămâni, m-am autocenzurat şi mi-am îngrădit dreptul la libera exprimare, conducându-mă de principiul: să nu fac rău, căci, de!, vine summitul de la Vilnius, trebuie să susţinem cursul european şi eforturile guvernării (o spun fără ironie).
Deoarece nu m-am învăţat în cei 18 ani de ziaristică să cânt osanale şi să scriu exaltat, decât să vă mint frumos, mi-am muşcat limba şi am preferat să tac, până când nu mă vindec de criticism.
Am decis asta nu pentru a evita catalogări - din partea unor colegi de breaslă şi analişti pe care îi credeam imparţiali - precum că aş face, „cu voie sau fără voie“, „jocul Moscovei şi al comuniştilor“ (prostii!). Am încercat să gândesc pozitiv, să fiu înţelegătoare şi să nu arunc vorbe acide, chiar dacă în continuare cred că mitingul din 3 noiembrie putea fi organizat şi fără ca unii şefi locali să-i „roage“ insistent pe subalterni să vină, că prea sunt de ochii Bruxelles-ului reformele şi lupta cu corupţia, că sunt cam întârziate campaniile de informare pro-UE iniţiate de partide... Mi-am zis, mai bine aşa decât deloc, scopul declarat şi rezultatul contează.
Dar faptul că eu am hotărât să-mi ţin în frâu peniţa n-a influenţat în niciun fel politica editorială a ziarului. Ca şi în toţi cei trei ani de când există pe piaţa din Republica Moldova, „Adevărul“ a continuat să le ofere cititorilor articole obiective, corecte, bine documentate, în care respectăm principiul celor minim două surse şi dreptul la replică al celui acuzat. Ca şi în toţi aceşti ani, am continuat să ne alegem singuri subiectele, în funcţie de ceea ce credem că este actual, important şi de interes pentru cititori. Nimeni nu ne face agenda, nimeni nu ne dictează ce să dăm şi ce să nu dăm în ziar. Vrea cineva să creadă sau nu, dar „Adevărul“ Moldova chiar are independenţă editorială deplină şi adevărată libertate de exprimare!
