La câteva zeci de kilometri de capitala Franţei există un loc creat pe conceptul de „iluzie“. Aici, visele se vând pe bani mulţi, nervi pe măsură, cozi şi oboseală cât cuprinde. Însă, la final, veţi ajunge, probabil, la concluzia că destinul v-a rezervat întâlnirea cu unul dintre cele mai fascinante locuri cu putinţă

Disneyland Paris este la numai 32 de kilometri de capitala Franţei, dar senzaţia este că ai putea, la fel de bine, să te afli la mii de kilometri de lumea cu care te-ai obişnuit, a cărei înfăţişare şi ale cărei reguli de funcţionare le-ai deprins. Aici, pe 19 kilometri pătraţi, se întinde realizarea ultimă a unui concept despre care sociologul francez Jean Baudrillard vorbea în anii 1970, făcându-i pe criticii de profil să mustăcească neîncrezători: „realizarea ultimă a simulacrului“. Momentul în care simulacrul înlocuieşte realul, copia devine mai reală decât realitatea însăşi. Sigur, în vremea respectivă nu exista Disneyland Paris, dar Baudrillard tot a intuit ceva-ceva.

În acest loc se trăieşte, se consumă, se respiră iluzie. Capitalistă, de import, cum reacţionau socialiştii francezi la momentul inaugurării parcului, sau inofensivă, bună să te încurajeze să zâmbeşti şi să-ţi facă odraslele fericite, tot iluzie se numeşte.

În fapt, singurii oameni de aici pe care îi poţi cataloga folosind acest concept sunt ceilalţi turişti şi angajaţii restaurantelor, magazinelor de cadouri şi recepţionerii hotelurilor din zonă. În rest, pluteşti prin proiecţii 3D, case bântuite, efecte vizuale de pe urma cărora îţi poţi fractura maxilarul de uimire, măşti şi personaje Disney deghizate.

Aparenta izolare a locului (vorbim despre un spaţiu enorm, împrejmuit de terenuri verzi absolut goale, ce se întind până la câţiva kilometri de Paris) şi toate această explozie de cópii ale unor cópii ale unor cópii transformă Disneylandul francez într-unul din