Doi indivizi au fost arestaţi ieri după-amiază de Judecătoria Suceava, fiind acuzaţi că i-au cerut taxă de protecţie unui om de afaceri din Şcheia.
Adrian Aursulesei (34 de ani), alias „Căpoi”, din municipiul Suceava, şi un anume Viorel Dubatufca (44 de ani), din comuna Şcheia, au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub acuzaţia de şantaj în formă continuată.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, cei doi au şantajat un bărbat în vârstă de 64 de ani, Dumitru B., cunoscut drept un samsar de terenuri în zona Şcheia.
Acesta din urmă a reclamat la poliție, în urmă cu trei zile, că este şantajat de cei doi, care îi solicită sume de bani, în caz contrar ameninţându-l că-i vor da foc la casă. Şantajul a început, susţine victima, în urmă cu aproximativ două săptămâni.
Miercuri după-amiază, Aursulesei şi Dubatufca i-au cerut insistent victimei să le dea o primă sumă de bani, respectiv 300 de lei. Judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale au organizat un flagrant chiar în ziua respectivă, marcând criminalistic banii ce urmau să fie dați de victimă celor doi.
Flagrantul a avut loc în zona „Dorna” din cartierul George Enescu al municipiului Suceava.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei judeţene, inspectorul principal Ionuţ Epureanu, a declarat că cei 300 de lei luaţi de la victimă au fost găsiţi asupra suspecţilor, care au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
Ieri după-amiază, cei doi au fost duşi la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
De la Parchet, Aursulesei şi Dubatufca au fost duşi în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, măsură însuşită de judecători.
„ Conducerea IPJ Suceava atrage atenţia încă o dată persoanelor cu manifestări infracţionale de acest gen că nu tolerează comportamente antisociale care prin repetabilitate