Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua vede infernul: 30 de zile, 9 meciuri, 3 fronturi

Publicat in Click, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Urmează o lună de foc pentru Steaua. În următoarele 30 de zile, echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf duce nouă bătălii crâncene, atât pe plan intern cât şi în Liga Campionilor.

S-a terminat "vacanţa" pentru Steaua. La solicitarea selecţionerului Piţurcă, roş-albaştrii n-au evoluat în ultima etapă din Liga I, astfel că jucătorii campioanei au avut parte de o pauză forţată.

Practic, după egalul (1-1) de la Basel, steliştii s-au relaxat timp de 17 zile, adică două săptămâni şi jumătate. Finalul de an le rezervă însă fotbaliştilor Stelei un program infernal, cu meciuri cruciale din trei în trei zile. În Liga I vor fi nu mai puţin de şase partide, cinci dintre acestea contra principalelor urmăritoare din clasament (Pandurii, Petrolul, Ceahlăul şi Astra, cu giurgiuvenii tur-retur) plus o deplasare delicată la Galaţi.

Cu Oţelul va fi de fapt o "dublă" pentru că cele două formaţii îşi vor diputa în decurs de numai câteva zile punctele din campionat şi calificarea în semifinalele Cupei României.

Cireaşa de pe tort o vor constitui meciurile din Liga Campionilor cu Schalke şi Chelsea, în care roş-albaştrii vor forţa o calificare miraculoasă în primăvara europeană. Testul de anduranţă al steliştilor începe astăzi la Târgu-Jiu, pe terenul vicecampionilor de la Pandurii.

Practic în numai o lună de zile, Steaua îşi poate asigura titlul 25, se poate apropia la numai doi paşi de trofeul Cupei României şi îşi poate îndeplini obiectivul în Europa. La fel de adevărat e că elevii lui Reghecampf pot risipi în această perioadă tot ce au acumulat în ultimele luni.

Îi va convinge Eric pe stelişti?

Brazilianul Eric de Oliveira (27 de ani) de la Pandurii pare să fie în acest moment principala ţintă de transfer a Stelei. Dorit cu insistenţă de patronul Gigi Becali, mijlocaşul sud-american ar vrea şi el îmbrace tricoul roş-albastru. “Dacă Ste

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 10 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 4 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 9 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 3 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 7 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Actrița Ioana Bulcă a murit la vârsta de 89 de ani. Rolurile memorabile din filmele românești și de pe scena Teatrului Național București

HotNews acum 13 ore
Actrița de teatru și film Ioana Bulcă a încetat din viață miercuri la vârsta de 89 de ani, a anunțat Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București pe pagina de Facebook a instituției. Ioana Bulcă a făcut parte, timp de peste 40 de ani, din trupa Te

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea deplasărilor externe

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern. pri

Emisiunile zilei joi, 10 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 8 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

18°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°