Regiunea de Dezvoltare Centru a realizat, în primele şapte luni ale anului, exporturi de mărfuri în valoare totală de aproape patru miliarde de euro, cea mai ridicată valoare, de peste 1,3 miliarde, fiind înregistrată de judeţul Braşov, iar cea mai scăzută, de circa 175 milioane de euro, de judeţul Harghita, potrivit unui raport al Direcţiei Regionale de Statistică (DRS) Alba.
În cadrul judeţelor componente ale regiunii, judeţul Braşov a avut o pondere de 33,4% în totalul exporturilor, fiind urmat de Sibiu cu 29,7%, Alba cu 15,5%, Mureş cu 12,5%, Covasna cu 4,5% şi Harghita cu 4,4%.
Pe principalele secţiuni se remarcă grupa maşini, aparate şi echipamente electrice, care participă cu 29,3% la totalul exporturilor din regiune, ajungând la o valoare de peste 1,1 miliarde euro.
S-au mai exportat mijloace de transport în valoare de aproape 600 milioane de euro, lemn şi articole din lemn de peste 507 milioane de euro, textile şi articole din textile însumând aproximativ 387 milioane de euro, etc.
În aceeaşi perioadă, importurile de mărfuri s-au ridicat la nivelul Regiunii de Dezvoltare Centru la aproape 3,5 miliarde de euro. Tot judeţul Braşov a înregistrat cea mai ridicată valoare, respectiv peste 1,2 miliarde euro, cea mai scăzută valoare, de aproape 170 milioane de euro, fiind înregistrată de Covasna.
În cadrul judeţelor componente ale regiunii, importurile de mărfuri au fost realizate în cea mai mare parte de judeţele Braşov – 35,4%, Sibiu – 31,3% şi Mureş – 15,2%. Urmează Alba cu 7,8%, Harghita cu 5,4% şi Covasna cu 4,9%.
Aceeaşi secţiune, maşini, aparate şi echipamente electrice, ocupă cea mai mare pondere din totalul importurilor de mărfuri, cu 28,5%, fiind urmată de produse ale industriei chimice, metale comune, articole din metal, textile şi articole din textile etc.
În Regiunea de Dezvoltare Centru, balanţa comercială