Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei decenii de sclavie în centrul Londrei

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 23 noiembrie 2013 ·

Marea Britanie este şocată după descoperirea a trei femei ţinute captive într-o casă din centrul capitalei timp de 30 de ani. Sursa: REUTERS

Trei femei au fost salvate dintr- o casă din capitala britanică unde fuseseră ţinute în captivitate timp de 30 de ani, un caz pe care poliţia britanică îl descrie drept unul fără precedent în arhipelag. Victimele au alertat o organizaţie caritabilă după ce au reuşit să pună mâna pe un telefon mobil în timp ce proprietarii locuinţei, un cuplu de 67 de ani, nu erau acasă. Femeile au fost eliberate imediat de poliţie, operaţiunea având loc la sfârşitul lunii trecute. Detaliile au fost făcute publice de autorităţi abia ieri dimineaţă.

Născută în captivitate

Cele trei victime sunt o malaeziancă de 69 de ani, o irlandeză de 59 de ani şi o englezoaică de 30 de ani despre care autorităţile cred că s-a născut în captivitate. Ancheta preliminară arată că ele au fost abuzate fizic. "Aceste femei sunt traumatizate, au fost ţinute în sclavie timp de 30 de ani şi fără a fi expuse lumii exterioare" a declarat inspectorul de poliţiei Kevin Hyland, subliniind că nu a mai întâlnit "un caz de o asemenea amploare".

Întrebat cum de s-a putut întâmpla aşa ceva într-un cartier din centrul Londrei, ofiţerul a răspuns că acestea sunt detalii care vor ieşi mai târziu la iveală, pe măsură ce ancheta evoluează. Deocamdată, cele trei femei primesc îngrijiri medicale şi consiliere psihologică, urmând să fie intervievate minuţios mai târziu.

Proprietarii locuinţei, care, potrivit primelor informaţii, nu sunt britanici, au fost arestaţi, dar eliberaţi pe cauţiune ieri dimineaţă. Poliţia a ridicat 55 de saci de probe din locuinţa celor doi, ancheta fiind desfăşurată de 37 de ofiţeri, potrivit ziarului Daily Telegraph. Cazul a şocat întreaga ţară, însuşi premierul britanic David Cameron declarându-se frapat de aceste dezvăluiri. În re

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°