Europarlamentarul Laszlo Tokes a declarat, vineri, că nu doreşte să înapoieze 'Steaua României', deoarece îşi apără cinstea şi onoarea, transmite Agerpres. Totodată, europarlamentarul a spus că aşteaptă decizia preşedintelui, care este "politicianul cel mai cumpănit şi cel mai principial".
Citeşte şi:MAE ungar: Retragerea decoraţiei lui Tokes, un gest de umilire a comunităţii maghiarilor din România
Tokes a precizat, într-o conferinţă de presă, că va repeta Ungariei cererea de protectorat pentru minoritatea maghiară din România şi va face acest lucru şi în Parlamentul European.
Europarlamentarul a dezavuat faptul că Adunarea generală a Ordinului Steaua României a fost compusă din 12 membri din care 80-90% aparţin PSD, adunare care cu o prezenţă de 17,8% a ales Consiliul de onoare a cărui componenţă este asemenea, cu excepţia preşedintelui Academiei, Ionel Haiduc.
Tokes consideră că retragerea distincţiei este, dincolo de "un act antirevoluţionar" ce face parte din procesul "restaurării postcomuniste", o acţiune ilegală şi anticonstituţională, deoarece i-au fost încălcate dreptul constituţional de apărare, prin avocatul său, dreptul liberei exprimări, nu i s-a luat în considerare întâmpinarea sa de apărare şi nici nu s-a făcut o investigare documentată, aşa cum solicita preşedintele Traian Băsescu.
Citeşte şi: Consiliul Ordinului "Steaua României" a decis retragerea distincţiei acordată lui Laszlo Tokes
Tokes reclamă şi faptul că acest proces are un scenariu comandat politic. În plus, susţine el, este "o campanie isterică" prin care se doreşte intimidarea maghiarilor din România să nu lupte pentru autonomie, ci să se mulţumească cu "rămăşiţe" de drepturi colective.
El a respins ideea că ar dori să transforme Transilvania într-un protectorat maghiar şi că declaraţiile sale reprezintă un atentat la adresa statului unitar român. "