Mircea Onea, consilier judeţean şi preşedintele PD-L Nădlac, critică modul în care s-a creionat Bugetul de Stat pe 2014, în sectorul dezvoltării economice. „Sunt om de afaceri, aparţin mediului economic şi mi se pare absurd ca un minister care are ca obiect de activitate stimularea economiei să aloce mai mult pentru propria funcţionare decât pentru cheltuielile privind promovarea exporturilor, turismului, sprijinirea IMM-urilor şi stimularea competitivităţii. Pentru funcţionare s-au alocat 86,6 milioane, iar pentru stimularea economiei 83,7 milioane. În plus, acelaşi minister al Economiei şi-a mai alocat 38 de milioane de lei pentru cheltuieli cu bunuri şi servicii”, a afirmat Mircea Onea.
Acesta consideră că, prin aceste măsuri, mediul economic va fi sufocat, multe dintre societăţile comerciale fiind pasibile de faliment. „Este clar că această suprataxare excesivă creşte presiunea asupra mediului de afaceri. Multe firme îşi vor reduce activitatea sau îşi vor închide porţile” a concluzionat Onea.
(G.C.)
Mircea Onea, consilier judeţean şi preşedintele PD-L Nădlac, critică modul în care s-a creionat Bugetul de Stat pe 2014, în sectorul dezvoltării economice. „Sunt om de afaceri, aparţin mediului economic şi mi se pare absurd ca un minister care are ca obiect de activitate stimularea economiei să aloce mai mult pentru propria funcţionare decât pentru cheltuielile privind promovarea exporturilor, turismului, sprijinirea IMM-urilor şi stimularea competitivităţii. Pentru funcţionare s-au alocat 86,6 milioane, iar pentru stimularea economiei 83,7 milioane. În plus, acelaşi minister al Economiei şi-a mai alocat 38 de milioane de lei pentru cheltuieli cu bunuri şi servicii”, a afirmat Mircea Onea.
Acesta consideră că, prin aceste măsuri, mediul economic va fi sufocat, multe dintre societăţile comerciale fiind pasibile de faliment. „Este cla