Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Black Friday la Bistriţa: "Televizorul nu mai este în stoc. Cum nu mai e pe stoc dacă e la mine în mână?"

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 22 noiembrie 2013 · ·

Sute de persoane din Bistriţa s-au înghesuit, vineri dimineaţă, în magazinele care au anunţat reduceri de Black Friday, pentru a cumpăra electronice şi electrocasnice cu preţ redus, în special plasme, telefoane mobile şi tablete, transmite corespondentul MEDIAFAX.  

Încă de joi seara, zeci de oameni se aflau în zona magazinului Flanco de pe Bulevardul Decebal din Bistriţa, încercând să vadă, prin geamuri, care produse vor avea preţuri reduse de Black Friday. Printre ei se aflau şi pensionari, care nu utilizează internetul.

"Vreau să-mi cumpăr un televizor nou fiindcă am auzit că sunt reduse. Nu am calculator, nu ştiu să mă uit, dar am încercat să văd, prin geam, dacă sunt mai ieftine. Nu am reuşit, aşa că voi veni vineri dimineaţă, pe la 5.00, să mă aşez la coadă", a declarat un pensionar.

Vineri, începând cu ora 5.00, în faţa magazinului s-au format cozi, oamenii încercând să ţină o evidenţă a celor care au ajuns primii. Odată intraţi în magazin, însă, au pierdut evidenţa şi s-au grăbit să pună mâna pe produse ieftine: televizoare, tablete, telefoane, jocuri, monitoare.

Apoi s-au aşezat la alte cozi, pentru a ajunge la casele de marcat să achite produsele.

În faţa casieriţei, unii au aflat că produsul pe care doreau să îl cumpere nu mai era în ofertă.

"Am venit la ora 5.00 fiindcă mama mea voia un televizor nou. L-am găsit pe raft, l-am luat şi când să-l plătim, au zis că nu mai e pe stoc. Cum nu mai e pe stoc dacă e la mine în mână? Ne-am certat acolo cu cei de la casă care nu voiau să ni-l dea cu preţul redus. Am sunat la Protecţia Consumatorilor să vină şi să ne ajute", a declarat un bărbat revoltat.

În jurul orei 8.00, deja, la Flanco nu se mai intra decât în grupuri restrânse, iar de ieşit nu se putea decât în urma prezentării bonului de casă.

În afară de magazinele care fac parte din reţele şi care

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 4 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 7 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 3 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 3 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 6 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 8 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 11 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii

Mediafax acum 3 ore
Singurul gol al partidei a fost marcat în prelungiri de Zoran Mitrov, în minutul 90+8. „Campionii României au pierdut pentru prima dată în istorie la Botoşani, după un gol primit în prelungirile meciului”, scrie pe pagina de Facebook a FCSB. FC Bot

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 8 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

0°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-2°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°