Oamenii de ştiinţă islandezi au identificat gena care îi face pe oameni să aibă pistrui, păr negru şi ochi albaştri, cunoscută drept "gena Pierce Brosnan". Aceasta este o variantă a genei IRF4, care face parte din sistemul imunitar şi produce o proteină care combate virusurile şi bacteriile dăunătoare.
1 /.
Potrivit Daily Mail, "gena Pierce Brosnan" acţionează ca un "întrerupător" ce reglează cantitatea de melanină de la suprafaţa celulelor pielii, pigment care protejează de razele ultraviolete şi de arsurile solare. Reducerea melaminei ce ajunge la celulele pielii, denumite keratinocite, conduce la apariţia pistruilor, însă explicaţia precisă a fenomenului nu se cunoaşte, au aratat cercetătorilor islandezi într-un studiul publicat în revista Cell.
Savanţii au a urmărit variaţiile genei IRF4, în cazul a 2.230 de persoane din Islanda şi au stabilit o legătură directă între acest tip de genă şi sensibilitatea la lumină, părul închis la culoare, ochii albaştri şi apariţia pistruilor.
Cu cât oamenii se află mai departe de ecuator, cu atât cantitatea de melanină prezentă în piele, păr şi ochi se reduce. Persoanele cu deficit de melanină sunt mai sensibile la lumină, dar, pe de altă parte, absorb mai uşor lumina solară, ce sporeşte producţia de vitamina D3, un nutrient important pentru sănătatea oaselor.
"Acest studiu explică o traiectorie moleculară complexă, care permite cercetarea mai profundă a bolilor de piele, precum melanoamele, cauzate de interacţiunea dintre susceptibilitatea genetică şi factorii de mediu", a declarat Dan Kastner, directorul ştiinţific al Institutului naţional de cercetare a genomului uman din Bethesda, Washington.
"Studierea genomului uman (...) a dat la iveală numeroase variante ale acestuia, asociate cu trăsăturile umane şi cea mai mare parte a variantelor se regăsesc în părţile codate