Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, despre bugetul pentru 2014: Băsescu dă o bătălie politică cu Guvernul

Publicat in Romania Libera, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că a finalizat bugetul pentru 2014 şi a avertizat cetăţenii cu privire la efectele blocării bugetului de către preşedintele Traian Băsescu.

"Am finalizat bugetul pentru 2014, negociat cu toate instituţiile internaţionale cu care România are acorduri şi, evident, toţi miniştri merg la Parlament pentru a susţine acest buget", a declarat Victor Ponta.

"Bătălia politică are anumite limite, iar când se trece de aceste limite, cei care plătesc sunt cetăţenii României. Dacă bugetul va fi respins de preşedinte, vreau ca cetăţenii să ştie efectele. Nu se vor putea acorda bursele pentru medicii rezidenţi şi creşterea cu 10% a salariilor cadrelor didactice. Nu va putea fi crescut salariul minim şi nu se va putea acorda creşterea cu 5% a venitului minim garantat. Nu vor putea fi platite titlurile executorii pentru drepturile salariale câştigate în instanţă. Extrem de grav: nu vom putea creşte gradul de co-finanţare a fondurilor europene", a declarat premierul.

"Nu va putea fi început nici un nou proiect de investiţii. Există un risc major de întrerupere a acordurilor cu instituţiile internaţionale", a mai spus Victor Ponta.

Premierul a declarat că Traian Băsescu dă o bătălie politică cu Guvernul.

Ponta a declarat că blocarea bugetului de către Traian Băsescu ar fi un mesaj extrem de rău, într-un moment foarte bun pentru România. "Sunt mesaje importante pe care le primim în urma succeselor economice pe care le-am înregistrat în ultima perioadă", a spus Victor Ponta.

"Rompetrol a plătit, în 2012, către bugetul de stat 4,6 miliarde de lei, peste un miliard de euro taxe şi impotite. Are peste 1.000 de angajaţi. Este unul din marii contribuabili la bugetul statului şi unul din marii angajatori", a spus premierul Victor Ponta.

Citeşte şi: Antonescu pune comisia anti-Băsescu în braţele PSD

@

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 27 minute
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 16 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul de premier al Canadei şi spune că poate colabora cu Trump

News.ro acum o ora
Fostul bancher Mark Carney a fost învestit vineri în funcţia de prim-ministru al Canadei şi a declarat imediat că ar putea colabora cu preşedintele american Donald Trump, care promite tarife vamale care ar putea devasta economia canadiană, relatează

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°