Unde vă simţiţi, cu adevărat, acasă?
Casele cu amintiri
- Stimată doamnă, v-aţi construit o carieră uriaşă, sunteţi un om umblat, un artist la vârsta înţelepciunii, dar unde puteţi spune azi că vă simţiţi, cu adevărat, acasă?
- În România.
- Frumos...
- Draga mea, eu am călătorit foarte mult. Enorm! Cred că în afară de China şi Japonia, am fost peste tot. Gândeşte-te că numai cu proiectul nostru radio, "Caviar, votcă şi bye-bye", care se derulează de cincisprezece ani, am vizitat aproape toate ambasadele României din lume. E un proiect non profit, dar cu sponsorizări reuşim să ne plătim casă, masă, transport. Întâlnim foarte mulţi români, îi facem fericiţi, noi ne simţim iubiţi cu adevărat şi călătorim. Românii din străinătate sunt atât de încărcaţi cu dorul de casă, atât de bucuroşi să ne vadă, că mie mi se pare absolut neimportant că nu câştigăm bani din asta. În acest proiect suntem eu, Tamara Buciuceanu-Botez, Arşinel şi Eugen Cristea. La Melbourne a ieşit Tamara pe scenă şi a zis aşa: "Acum o să vă prezint un fragment din «Chiriţa»". Până să apuce să mai spună ceva, absolut toată lumea s-a ridicat în picioare să aplaude. E foarte emoţionant şi frumos. Lucrurile acestea se întâmplă pentru că legătura cu meleagul pe care te-ai născut nu dispare niciodată. Este ceva din interiorul nostru, incontrolabil, numai cineva total lipsit de simţire se poate rupe definitiv de locul în care s-a născut.
- Dar dvs.? Suferiţi de dor de acasă în aceste turnee?
- Pe mine mă ia dorul de casă după exact două săptămâni. Am un mecanism interior care se declanşează după exact aceste paisprezece zile (râde). Când pornim în turneu, abia aştept să plec. Ne sfătuim, căutăm bani, alegem hoteluri (destul de bune), avem emoţii, ajungem într-un final la destinaţie, vedem Brazilia, Austral
