Silvio Berlusconi, condamnat la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere şi întreţinere de relaţii sexuale cu o prostituată minoră în cazul Ruby, nu a încetat să falsifice probe şi să corupă martori, arată Tribunalul din Milano, relatează AFP.
În motivaţia hotărârii, publicată joi de presa italiană, Tribunalul relevă "capacitatea" lui Il Cavaliere de a "persista în infracţionalitate" şi anume prin "alterarea sistematică a unor probe" şi "cumpărarea unor martori".
S-a dovedit, adaugă judecătorii, că Berlusconi era "cel care punea în scenă exhibiţii sexuale ale unor tinere (şi) cel care dădea undă verde aşa-ziselor serate Bunga Bunga, în timpul cărora invitatele de sex feminin acţionau să îi satisfacă dorinţele".
Pe 24 iunie, magnatul media a fost condamnat în cazul Ruby, numele de scenă al tinerei marocane care se afla în centrul atenţiilor lui Il Cavaliere. În afară de pedeapsa cu închisoarea, i s-a interzis să mai exercite, pe viaţă, vreun mandat public.
El a făcut apel împotriva acestei hotărâri, iar un nou proces este prevăzut în 2014.
Potrivit judecătorilor, "s-a dovedit" că "a întreţinut raporturi sexuale cu «Ruby», în schimbul unor sume de bani sau unor obiecte de valoare, ca de exemplu bijuterii".
Ţinând cont de cronologia faptelor şi de documente furnizate în cursul procesului şi dezbaterilor rezultă, "fără vreo urmă de îndoială, că acest condamnat ştia că Ruby era minoră".
Tânăra marocană era "bine inserată" în sistemul de prostituţie creat la Arcore, în vila fostului şef de Guvern, afirmă judecătorii, care relevă totodată exercitarea unor "presiuni puternice" de către Silvio Berlusconi pentru ca afacerea să nu devină publică.
Astfel, s-a dovedit că, în noaptea de 27 spre 28 mai 2010, în cursul căreia Ruby a fost arestată pentru un presupus furt, Berlusconi, pe atunci premier, l-a "sunat pe şeful de