Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, astăzi, la dezbaterea bugetului Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Administraţiei Publice în Comisiile parlamentare de administraţie, că rectificarea negativă a fost generată de proasta colectare a veniturilor la bugetul de stat, treabă de care se ocupă Ministerul de Finanţe.
"Am acceptat că astea au fost constrângerile bugetare şi, dacă tot a venit vorba de acest subiect pe care nu voiam să îl aduc în discuţie, vreau să spun că rectificarea negativă a fost generată de o proastră colectare a veniturilor la bugetul de stat, de care se ocupă Ministerul de Finanţe, nu pentru că a vrut cineva să taie din bani. Nu s-au colectat venituri la nivelul stabilit şi din acest motiv s-au tăiat banii de la diverse ministere, inclusiv de la MDRAP", a atacat vicepremierul.
Acesta nu s-a lăsat, ci a subliniat: "Practic, s-au tăiat bani pentru dezvoltare".
Conform rtv.net, Dragnea, în calitate de ministru al Dezvoltării, acesta l-a acuzat pe șeful Finanțelor, liberalul Daniel Chițoiu, că practic i-a băgat mâna în buzunarul ministerial. El a precizat că Ministerul de Finanţe a alocat MDRAP la prima rectificare, care a fost pozitivă, o sumă pe care în două săptămâni a retras-o, prin următoarea rectificare, care a fost negativă.
"Referitor la rectificarea negativă din această toamnă, care a afectat bugetul MDRAP cu suma de 280 de milioane de lei, rugămintea ar fi să-mi spuneţi cine a făcut acea afirmaţie, că s-a făcut tăierea bugetului ministerului pe care îl conduc în corelare cu noi sau poate a spus că la sugestia noastră, ca să ştiu cui să răspund şi voi răspunde public", le-a spus Dragnea parlamentarilor din Comisiile de administraţie. "Dacă cineva crede că asta s-a făcut cu acordul nostru, înseamnă că nu ne cunoaştem".
CITIȚI ȘI: Dragnea: Important e să fie armonie, să se înţeleagă Băsescu cu Antonescu, Antonescu cu P