Micii crescătorii de animale din zonele rurale și alpine ar putea avea la dispoziție abatoare volante pentru sacrificare, atestare veterinară a cărnii, pentru a o putea introduce legal în circuitul pieței. Acesta este obiectul unui nou proiect de lege inițiat marți de senatorul Teodor Atanasiu, împreună cu senatorul liberal de Mureș, Akos Mora. „Cu domnul Dîrzu nu mai fac nimic, că am făcut o lege și nu vine să mă ajute la comisii. Acuma am făcut-o pe asta fără dânsul, deși el a promis abatoarele în Apuseni, nu eu”, a spus Atanasiu.
Promise în campania electorală a parlamentarelor de către deputatul PSD Ioan Dîrzu, abatoarele pentru sacrificarea animalelor din zone rurale sau de munte ar putea deveni un serviciu public pus la dispoziția cetățenilor de către Consiliile Județene, prin lege. Este vorba despre abatoare volante, de capacitate mică, ce vor putea fi solicitate de producători. Dacă în prezent, micii fermieri nu au dreptul să vândă carne și recurg adesea la „piața neagră”, aceștia vor putea obține atât sacrificarea cât și documentele de atestare veterinară a cărnii, ceea ce le va permite să o introducă legal în circuit comercial.
„Abatoarele volante vor fi un nou serviciu public pe care trebuie să îl ofere Consiliile Județene pentru cetățeni. Legea își propune să pună în valoare producția micilor fermieri și a celor care fac agricultură pe asociații familiale. În România și în Uniunea Europeană nu mai poți sacrifica animale decât în abatoare specializate, or acestea sunt puține și nu sunt convenabile ca distanță pentru micii producători de carne. Dacă nu faci sacrificarea acolo, nu primești avize de la veterinar pentru a putea comercializa carnea și trebuie să o folosești pentru consumul propriu sau să faci evaziune fiscală pentru a o introduce în circuitul pieței. Pentru a stopa evaziunea fiscală și a veni în sprijinul producătorilor mărunți,