Eterna reformă a instituţiilor publice nu scoate pe linie moartă decât pensionarii sau pe cei lipsiţi de spate politic.

Instituţiile statului sunt pline de oameni indispensabili. Unii au rămas acolo încă din preistoria democraţiei, hotărâţi să-şi apere ghişeele şi privilegiile până la pensie. Eterna reformă a instituţiilor publice nu scoate pe linie moartă decât pensionarii sau pe cei lipsiţi de spate politic. Este un secret ştiut de toată lumea că reducerea cu zece procente a numărului angajaţilor la stat anunţată pentru 2014 nu va viza şefimea din instituţii, ci pe funcţionarii mărunţi care-şi vor sacrifica salariile lor minime pentru binele suprem al balanţei de plăţi şi al revoluţiei birocratice permanente. Guvernul şi-a asumat răspunderea pentru proiectul regionalizării, iar cohortele de clienţi din teritoriu au început să-şi deplaseze trupele pentru ocuparea şi înţeparea marilor conducte de finanţare. Regionalizarea va redistribui banii şi influenţa, nu degeaba s-au bătut primarii cu săbiile şi şişurile pentru ca oraşele lor să câştige titlul de capitală de regiune.

Organigrama nu e altceva decât lanţul evoluţionist al trecerii de la nomenclatură la birocraţie. Puterea aduce pe val şefi de birou, membri în consilii de administraţie sau acţionari, colmatând instituţiile cu directori şi consilieri. Unii dintre ei, ambiţioşi, cern organigrama prin sita politică pentru a scăpa de oamenii fostelor puteri. Sau pentru a le folosi experienţa şi nepreţuitele cunoştinţe. Alţii, se mulţumesc să ocupe un birou cu ficus, cafetieră şi secretară, trăind din sinecură şi cultivându-şi propria grădină zoologică de paraziţi.

Tocmeala care a urmat tuturor tururilor de scrutin şi împărţeala posturilor până în măduva oaselor instituţionale au devenit repere în reforma statului şi în calendarul sentimental al votanţilor.