Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Robu vrea să planteze în Cartierul Soarelui copaci „deja crescuţi bine”

Publicat in Ziua de Vest, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Discuţiile pe tema tăierii de arbori în Timişoara continuă. Cei aproximativ 100 de copaci tăiaţi până în prezent s-au înmulţit în mintea unor timişoreni, care au început să folosească expresii de genul "masacrul copacilor". Primarul Nicolae Robu, aflat într-o vizită în Franţa, combate pe reţeaua de socializare Facebook "manipulările" şi "intoxicările" apărute.

Edilul anunţă că, în premieră în Timişoara, în zona Soarelui vor fi plantaţi copaci gata crescuţi în loc de puieţi. Metoda va fi ulterior extinsă şi în alte zone.

„În ultimele zile, s-a creat o adevărată isterie pe tema tăierii unor copaci. Da, am tăiat un număr de copaci şi voi mai tăia dacă va fi cazul şi, cel mai probabil, va fi! Dar voi plantă mult mai mulţi decât voi tăia! Şi nu voi planta puieţi, aşa cum acuză cei ce reacţionează isteric, nefiind capabili să înţeleagă că Timişoara are nevoie de modernizare şi neputând să-şi imagineze că mai există pe lume şi oameni responsabili şi de bună credinţă, care chiar vor să facă lucruri bune pentru urbea şi concitadinii lor. Voi planta copaci deja crescuţi bine şi asta se va întâmplă cât de curând, în premieră în Cartierul Soarelui. Acest cartier va fi primul amenajat exemplar, iar după el urmează toate celelalte! Vom face Timişoara funcţională şi mult mai frumoasă, cu mult mai mult spaţiu verde şi mult mai mulţi copaci decât în prezent! Pentru a ne fi şi mai drag să trăim în ea! Garantez asta!”, scrie Robu.

Tot din Franţa, primarul a ţinut să lămurească ieri şi de ce se taie unii copaci. „Vreau să o spun răspicat: pentru fiecare copac tăiat, vom planta cel puţin 10 alţii! Până acum am tăiat cca 100 şi am plantat cca 1500! Dar haideţi să lămurim de ce tăiem unii dintre copaci. Unii sunt evident îmbătrâniţi, cu durata de viaţă expirată, având scorburi la rădăcina şi/sau în tulpină, respectiv interiorul trunchiului gol (a fost cazul aproape al t

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 40 minute
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 58 minute
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cum răspunde premierul Bolojan criticilor venite de la liderii PSD: Încerc să consolidez o stabilitate politică. Este foarte uşor să stai pe margine şi să spui cum ar trebui făcut

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, referindu-se la atacurile unor lideri PSD, că încearcă să consolideze stabilitatea politică, nu pentru ca un om să rămână în funcţie, ci pentru ca România să poată lua împrumuturi în condiţii bune. Ilie Bolojan a a

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum o ora
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Rogobete, despre mâncarea din spitale: Voi sta la masă cu managerul spitalului şi vom mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor / Mi-este foarte greu să-mi explic cum într-un loc se poate şi în alt loc, cu aceeaşi sumă, nu se poate

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, despre mâncarea din spitale, că va sta la masă cu managerul spitalului şi vor mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor, el arătând că îi este foarte greu să-şi explice cum într-un loc se po

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Vremea

București
acum

33°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

31°
mar.

23°/36°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/36°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

12°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°