Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TIMBRU DE MEDIU: Cum îţi poţi lua banii înapoi dacă ai plătit TAXA AUTO

Publicat in Ora de Timis, vineri 22 noiembrie 2013 ·

TAXA DE TIMBRU:Cei care au plătit timbrul de mediu şi se consideră nedreptăţi pot cere restituirea sumei achitate. Avocaţii deja au găsit „portiţele” necesare şi spun că, odată declanşată acţiunea, soluţia nu poate să fie decât în favoarea celor care au înmatriculat.

TIMBRU DE MEDIU: Constănţenii care au achitat timbrul de mediu (mulţi dintre ei chiar mii de euro) pot cere restituirea sumelor achitate, scrie cugetliber.ro. Avocaţii şi-au făcut bine temele, au găsit motivaţiile necesare, aşadar procesele vor începe să curgă. Pe scurt, OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule încalcă, în primul rând, principiul liberei circulaţii a mărfurilor. Deja au fost admise acţiuni în ţară, deci se poate.

„Au fost admise deja acţiuni la Teleorman, de exemplu. Motivaţia este următoarea: noua formulă de calcul a timbrului creşte taxele pentru autoturisme Euro 3 şi Euro 4 şi scade pentru Euro 1, Euro 2 şi non-euro. Adică, pentru autoturismele care poluează mai puţin, respectiv Euro 3 şi Euro 4, se plăteşte o taxă mai mare decât pentru autoturismele care poluează mai mult-cele non-euro, Euro 1 şi Euro 2. Această creştere excesivă a cuantumului timbrului afectează dreptul de proprietate a celor care doresc să vândă bunul respectiv. Nu mai pot să vândă liber bunul respectiv, la preţul pe care îl doresc aceştia, pentru că sunt condiţionaţi de plata acestei taxe de timbru, mă refer la Euro 3 şi Euro 4, care sunt cele mai vândute. Masa cea mai mare a autovehiculelor comercializate reprezintă autovehicule Euro 3 şi Euro 4. Prin aceasta se încalcă un articol privind libera circulaţie a bunurilor din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene”, explică avocatul Bogdan Marian Pavel.

Citeste mai mult pe RTV.NET

TAXA DE TIMBRU:Cei care au plătit timbrul de mediu şi se consideră nedreptăţi pot cere restituirea sumei achitate. Avocaţii deja au găsit „p

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur major de 6,3 în Grecia, seismul s-a simțit și în Egipt

HotNews acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs miercuri în largul insulei Creta din Grecia, a anunțat Centrul german de cercetare pentru geoștiințe (GFZ), citat de Reuters. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 83 km, a precizat GFZ. Locuitorii din Egi

„Cel mai sărac președinte din lume”. Pepe Mujica, simbol al stângii latino-americane, a murit la 89 de ani

Adevarul acum 51 minute
José "Pepe" Mujica, fostul luptător de gherilă care a prezidat Uruguayul între 2010 şi 2015, figură a stângii latino-americane şi critic al consumului excesiv, a murit marţi la vârsta de 89 de ani.

UPDATE - Un cutremur cu magnitudinea de moment 6,1 a lovit insula Creta. Este posibilă formarea unui tsunami

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea de moment de 6,1 a lovit, în noaptea de marţi spre miercuri, insula Creta din Grecia, producându-se în apropierea ţărmului la o adâncime de 78,4 kilometri, potrivit institutului american de monitorizare geologică USGS. Se

Profesor de sport din Târgovişte, arestat pentru viol. E acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani

HotNews acum 29 minute
Un profesor de sport, antrenor al echipei de volei din cadrul unei școli din Târgovişte, a fost arestat preventiv pentru viol, sub acuzația că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 11 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

CFR Cluj și Hermannstadt joacă miercuri finala Cupei României

Mediafax acum o ora
Andrei Chivulete va conduce finala dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Din brigada lui Andrei Chivulete mai fac parte asistenții Andrei Constantinescu și Romică Bîrdeș, al patrulea oficial Rareș Vidican, în timp ce în camera VAR se vor afla Sorin Costr

Administraţia Trump retrage încă 450 de milioane de dolari din granturile Universităţii Harvard

News.ro acum 9 ore
Guvernul american a tăiat marţi încă 450 de milioane de dolari din subvenţiile acordate Universităţii Harvard, la o zi după ce conducerea universităţii a făcut apel la dialog, relatează AFP. Susţinător al Israelului, preşedintele american Donald Tru

Trump spune că SUA vor ridica sancțiunile împotriva Siriei

Mediafax acum o ora
Încetarea sancțiunilor împotriva Siriei ar fi un impuls uriaș pentru o țară care a fost zdrobită de mai mult de un deceniu de război civil. Rebelii conduși de actualul președinte Ahmed al-Sharaa l-au răsturnat pe președintele Bashar al-Assad în dece

Microsoft concediază 3% dintre angajaţii la nivel global

News.ro acum 2 ore
Microsoft a anunţat marţi că va concedia 3% din forţa sa de muncă, măsura afectând angajaţi din toate nivelurile, echipele şi regiunile geografice. Compania avea aproximativ 228.000 de angajaţi la finalul lunii iunie, ceea ce înseamnă că mii de pers

Macron consideră că ucrainenii au „luciditatea de a spune” că nu vor putea să-şi recupereze toate teritoriile la sfârşitul războiului

Adevarul acum 8 ore
Președintele Emmanuel macron a declarat marți, 13 mai, că ucrainenii au „luciditatea de a spune” că nu vor putea să-şi recupereze toate teritoriile la sfârşitul conflictului cu Rusia. De asemenea, președintele francez a afirmat că, având în vedere U

Vremea

București
acum

12°
mie.

9°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

8°/10°
Iasi
acum

12°
mie.

8°/22°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/10°
Constanta
acum

10°
mie.

9°/17°
joi

11°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/16°
joi

8°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

mie.

4°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/16°