Noua insulă apărută acum două zile la circa 1.000 km sud de Tokyo creşte văzând cu ochii, potrivit informaţiilor şi imaginilor furnizate de autorităţile japoneze, preluate de AFP.
Miercuri, insula, care nu a primit încă nume, avea o formă circulară şi un diametru de 200 m. Ulterior ea s-a alungit, luând forma unui cartof, şi măsoară acum 400 m lungime şi 200 m lăţime, a declarat AFP un purtător de cuvânt al pazei de coastă, transmite Agerpres.
Materiale de pe insulă erau aruncate joi la 900 m înălţime, faţă de 600 cu o zi înainte, semn că activitatea vulcanică ce a dat naştere insulei este foarte intensă, arată aceeaşi sursă. Paza de coastă a plecat în recunoaştere, să vadă ce se mai întâmplă cu bucata de pământ situată la circa 500 m de Nishinoshima, insulă nelocuită din arhipelagul Ogasawara.
“Se poate să mai crească deoarece craterul se întinde şi magma urcă”, a spus un specialist de la Centrul japonez de cercetări oceanografice.
Este prima oară în ultimii 40 de ani că o insulă apare în acea zonă. “Nou-născutul” este totuşi fragil şi ar putea să nu mai fie vizibil din cauza valurilor. Acum două luni, în urma unui puternic seism, de 7,7 magnitudine, din Pakistan, a apărut brusc o insulă în Marea Arabiei, la sute de kilometri de epicentru.
Noua insulă apărută acum două zile la circa 1.000 km sud de Tokyo creşte văzând cu ochii, potrivit informaţiilor şi imaginilor furnizate de autorităţile japoneze, preluate de AFP.
Miercuri, insula, care nu a primit încă nume, avea o formă circulară şi un diametru de 200 m. Ulterior ea s-a alungit, luând forma unui cartof, şi măsoară acum 400 m lungime şi 200 m lăţime, a declarat AFP un purtător de cuvânt al pazei de coastă, transmite Agerpres.
Materiale de pe insulă erau aruncate joi la 900 m înălţime, faţă de 600 cu o zi înainte, semn că activitatea vulcanică ce a dat naştere insulei este f