de Laura BUCIU
22 noiembrie 2013 22:30
1 vizualizare
A-A+
Prognoza meteorologilor arată că în perioada următoare se vor înregistra precipitaţii specifice iernii şi temperaturile vor fi extrem de scăzute. Poliţia reaminteşte conducătorilor de autovehicule că au obligaţia să îşi echipeze autovehiculul cu anvelope de iarnă. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. „Pentru preîntâmpinarea evenimentelor nedorite pe drumurile publice, îi sfătuim pe conducătorii auto să manifeste prudenţă sporită, să reducă viteza de deplasare în zonele cu carosabil alunecos, precum şi în apropierea trecerilor pentru pietoni, iar în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, polei, gheaţă sau mâzgă să circule cu viteză redusă, adaptată condiţiilor concrete de drum, care să nu depăşească 30 km/h în localităţi şi 50 km/h în afara acestora”, a spus Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.
De asemenea, potrivit Poliţiei, este necesară păstrarea în mers a unei distanţe suficient de mari faţă de vehiculele care merg în faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu se frâneze sau să vireze brusc şi să se folosească, cu precădere, frâna de motor. „Recomandăm celor care urmează să pornească la drum să se intereseze dinainte în privinţa stării drumurilor pe care urmează să se deplaseze şi să-şi echipeze autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă”, a mai spus Balteş.
Anvelope omologate sau amendă
Poliţia Sibiu recomandă respectarea indicaţiile agenţilor de circulaţie şi a lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a autosalvărilor. În acest sens,