Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai ieftină pârtie de schi din România. Tarifele sunt de trei ori mai mici faţă de Valea Prahovei - GALERIE FOTO

Publicat in BusinessMagazin, vineri 22 noiembrie 2013 ·

 

Pârtia de schi de la Topliţa, din judeţul Harghita, are o lungime de 1.200 de metri şi practică cele mai mici tarife din România, ceea ce a determinat ca oraşul să devină un obiectiv turistic de interes regional.

Preţul pentru o urcare este de doi lei pentru un adult şi de 1,5 lei pentru copiii sub 14 ani, în timp ce un abonament pentru o zi costă 40 de lei pentru adulţi şi 30 de lei pentru copii. Tarifele sunt de trei ori mai mici în comparaţie cu staţiunile de pe Valea Prahovei. Pârtia este dotată cu două instalaţii de teleschi cu o capacitate de 670 de persoane pe oră. Schiorii de nivel avansat pot folosi pârtia Bradul cu o lungime de 500 de metri, în timp ce începătorii pot folosi pârtia Măgheruş, de 1,2 kilometri.

"70% dintre cei care vin la pârtie sunt din judeţul Mureş, mai ales din oraşele Reghin şi Târgu Mureş, dar există şi turişti care vin din Iaşi, Piatra Neamţ şi Bistriţa", spune Victor Cotfas, multiplu campion naţional la schi, originar din Topliţa.

Într-o zi de weekend, peste 1.000 de persoane vin să schieze pe pârtia de la Topliţa. Oraşul este amplasat la 100 de kilometri de Târgu Mureş, 145 de kilometri de Piatra Neamţ şi 180 de kilometri de Braşov, iar accesul se face folosind drumurile europene modernizate în 2012.

"Există două şcoli de schi care operează pe pârtie, dar şi monitori de schi, de aceea foarte mulţi părinţi vin aici să îşi înveţte copiii să schieze, ca urmare a tarifelor mici la cazare, închiriere echipanent şi folosirea pârtiei", mai spune Victor Cotfas. Preţul pentru cazare în oraş variază între 50 de lei/noapte pentru o cameră dublă la pensiuni şi 130 de lei/noapte la hotelul din oraş.

Cunoscut drept "polul frigului", municipiul Topliţa este una dintre cele mai friguroase localităţi de pe teritoriul României, temperaturile ajungând în nopţile geroase de iarnă la -30 de grade Celsius. @

Articolul in BusinessMagazin >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA: Mii de oameni au manifestat la Washington împotriva învestirii lui Trump

News.ro acum 9 ore
Câteva mii de persoane, majoritatea femei, s-au adunat sâmbătă la Washington pentru a protesta faţă de învestirea preşedintelui ales Donald Trump, unele purtând pălăriile roz care au marcat protestul mult mai amplu faţă de prima sa învestire în 2017

Şeful gigantului grup austriac de construcţii Strabag, prezent şi în România, „a murit brusc şi neaşteptat” la vârsta de 44 de ani

Mediafax acum 11 ore
Strabag a declarat vineri seara că şeful în vârstă de 44 de ani a murit „complet neaşteptat”. Decesul a fost „brusc şi neaşteptat”. Compania de construcţii cu sediul la Viena nu a oferit alte detalii. Haselsteiner avea trei copii, potrivit Ziarului

Sebastian Burduja: La această oră, energia eoliană este cea mai importantă resursă din mixul energetic de producţie

Mediafax acum 10 ore
El a mai spus că, în viziunea sa, una din atribuţiile unui ministru este să informeze publicul şi să explice lucrurile. „Energia e un domeniu tehnic, dar avem nevoie de ea în fiecare clipă. De aceea, voi continua să explic cu fiecare ocazie cum func

SuperLiga: Remiză între Oțelul Galați și Petrolul Ploiești

HotNews acum 10 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat în etapa a 22-a din SuperLiga. Lotul Oțelului a suferit numeroase modificări în această perioadă de transferuri, cea mai importantă producându-se pe banca tehnică

UPDATE - Maramureş: Doi tineri ucraineni care au trecut graniţa prin munţi au solicitat ajutorul autorităţilor române. Echipe ale Salvamont şi Poliţiei de Frontieră intervin / Ei au fost găsiţi într-o zonă accidentată şi cu depuneri de zăpadă - FOTO, VIDEO

News.ro acum 8 ore
Doi tineri ucraineni care au trecut graniţa în România prin munţi, în judeţul Maramureş, au solicitat ajutorul autorităţilor române după ce au constatat că nu ştiu unde se află. Salvamontiştii maramureşeni intervin, sâmbătă seară, alături de poliţiş

Cutremur cu magnitudinea 3.9, produs sâmbătă în zona seismică Vrancea, la adâncimea de 126.8 km

News.ro acum 13 ore
Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului transmite, sâmbătă, că la ora 16:36:03 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.9, la adâncimea de 126.8 km. ”În

Amazon suspendă livrările cu drone în SUA după incidente în timpul testelor

Mediafax acum 8 ore
Amazon a oprit livrările cu drone în Statele Unite, după ce două incidente recente au avut loc la un centru de testare din Pendleton, Oregon. Potrivit Bloomberg, în decembrie, două drone s-au prăbuşit în condiţii de ploaie, în timpul unor teste. Înt

Donald Trump a anunțat ce va face cu privire la interzicerea TikTok în SUA. „Este adecvat”

Ziare.com acum 10 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat sâmbătă, 18 ianuarie, că „cel mai probabil” va acorda TikTok o amânare de 90 de zile de la o potențială interdicție după ce va prelua luni funcția. „Prelungirea cu 90 de zile este ceva ce se va face

Donald Trump lansează criptomoneda $TRUMP

Mediafax acum 11 ore
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat lansarea criptomonedei $TRUMP, un aşa-numit „meme coin”, destinat să capitalizeze popularitatea preşedintelui şi a mişcării pe care o reprezintă. Anunţul a fost făcut pe platformele Truth Social şi X

Handbal feminin: Gloria Bistriţa a fost învinsă de Podravka, scor 26-25, în Liga Campionilor

News.ro acum 10 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, de formaţia Podravka Vegeta, scor 26-25 (15-15), într-un meci contând pentru etapa a X-a din grupa A a Ligii Campionilor. Principalele marcatoare ale meciului au fost M

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/8°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

3°/8°
Iasi
acum

dum.

2°/8°
lun.

2°/10°
mar.

2°/8°
mie.

3°/6°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/3°
lun.

0°/6°
mar.

2°/6°
mie.

1°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°