• zeci de clădiri în care altădată s-a făcut carte, acum au usile si geamurile zăvorîte cu sipci • elevii sînt mutati dintr-un sat în altul ca să se adune mai multi si să facă „învătămînt de calitate“ • clădirile rămase în paragină au intrat în administrarea consiliilor locale, care neavînd bani nu le-au dat utilitate • cei care au trudit la construirea acestor imobile, ba au asigurat si o parte din finantarea necesară, vorbesc cu amar despre nemeritatea soartă a învătămîntului • Învătămîntul românesc este la răscruce. Si a rămas în această pozitie parcă pentru a putea fi mai usor bătut de vîntul ideilor fiecărui partid care ajunge la guvernare, de ani de zile. Continuu se fac experimente, se introduc materii noi, se schimbă modul de desfăsurare a examenelor, iar ceea ce îi doare în special pe elevii si părintii de la sate e că s-au închis masiv scoli, iar copiii s-au trezit dintr-o dată navetisti. Peste unii a dat norocul si au mijloc de transport care îi duce din sat pînă la scoala la care li s-au găsit locuri. Altii însă fac la pas traseul de acasă la scoală si uneori e vorba de drumuri grele, lungi, peste ogoare ori prin păduri. De la an la an se promit microbuze scolare atîtea cîte să se acopere cele mai mari urgente, dar niciodată nu sînt suficiente, astfel încît toti copiii să ajungă la scoală fără să fie sleiti de puteri, epuizati de drumul pe care îl au de făcut prin ger, ploaie ori arsită. Pe de altă parte, nici primarii nu sînt atît de bucurosi că li se aduc în curte aceste microbuze, pentru că pe mai departe sînt responsabili de asigurarea soferilor, salariului acestora, combustibil piese de schimb si asigurările pentru mijoacele de transport. Si asta în conditiile în care bugetul local nu se majorează, microbuzele nu vin „la pachet“ cu cheltuielile aferente. Regretul vremurilor de altădată, cînd spre scoala din fiecare sat se îndreptau copii cu duiumul,