Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Palatul Copiilor va fi preluat de Consiliul Judeţean Tulcea

Publicat in Obiectiv Tulcea, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Palatul Copiilor Tulcea, până acum aflat în administrarea Inspectoratului Școlar, va fi preluat de Consiliului Județean iar Clubul Sportiv Școlar de către Primăria municipiului Tulcea. Cele două instituții vor prelua patrimoniile cercurilor copiilor și ale Clubului Sportiv și vor redistribui fondurile alocate de către Ministerul Educației Naționale.

Potrivit unui act normativ aprobat de Guvern, atribuțiile Ministerului rămân neschimbate în ceea ce privește curricula școlară sau modul de funcționare al instituțiilor.

„Potrivit noii Legi a descentralizării, Inspectoratul Școlar va rămâne la Ministerul Educației Naționale, însă Palatul Copiilor va trece la Consiliul Județean, pentru că există cercuri ale elevilor care funcționează și în județ, iar Clubul Sportiv Școlar va fi preluat de către Primăria municipiului. Ele vor trece numai cu patrimoniul care va fi administrat de aceste noi instituții, însă diagrama de funcționare, de curriculum, toate acestea vor rămâne în grija Ministerului Educației Naționale. Probabil că, așa cum se întâmplă și în cazul școlilor, banii de salarii vin tot de la Minister dar către primării sau consilii, care îi redistribuie către aceste instituții”, a precizat inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Tulcea, Cornel Chistrugă.

Acesta a mai spus că fondurile necesare funcţionării acestor instituţii vor fi în continuare distribuite de către Ministerul Educaţiei, însă prin Consiliul Judeţean Tulcea şi Primăria municipiului.

Inspectorul ge­neral adjunct a mai precizat că la ora actuală se discută şi despre posibilitatea trecerii Casei Cor­pului Didactic şi a liceelor tehnologice în admi­nistrarea Consiliului Judeţean.

„Deocamdată nu se ştie ce se va întâmpla cu Casa Corpului Didactic și cu liceele cu profile tehnolo­gice, dar se discută ca şi acestea să treacă către consiliile județene. Acum este doar o

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 21 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 21 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 53 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 57 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum o ora
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°