Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ONU cere o "dezbatere respectuoasă" asupra tradiţiilor de Sfântul Nicolae în Olanda

Publicat in Gandul, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Guvernul olandez este îndemnat să încurajeze o "dezbatere naţională menită să promoveze înţelegerea, respectul reciproc şi dialogul intercultural" odată cu apropierea Sfântului Nicolae, însoţit de un ajutor, "Petre cel negru", pe care unii-l consideră un simbol rasist, afirmă experţi ONU.

"Lansăm un apel la calm şi cerem încetarea abuzurilor comise asupra celor care se opun acestei tradiţii în Olanda", au declarat patru experţi independenţi, mandataţi să efectueze o anchetă în acest sens de către Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului, citaţi într-un comunicat dat publicităţii joi la Geneva, potrivit AFP.

Experţii îşi exprimă totodată regretul faţă de "ameninţări şi insulte" ale căror victime au fost inclusiv ei, proferate de olandezi care nu înţeleg că se pot pune întrebări cu privire la un eventual aspect rasist al sărbătorilor de Sfântul Nicolae.

Aceşti experţi anchetează asupra caracterului potenţial rasist al personajului "Zwarte Piet" (Petre cel negru), care-l însoţeşte pe Sinterklaas (Moş Nicolae), într-o sărbătoare tradiţională destinată copiilor.

Vicepremierul olandez Lodewijk Asscher a reacţionat joi seara, pe postul public de televiziune, declarând că "dezbaterea există de mult timp" şi că, astfel, Guvernul nu are nevoie să o "iniţieze".

El a oferit asigurări că Executivul participă la dezbatere şi "este necesar să se ia întotodeauna apărarea celor care sunt victime ale insultelor şi rasismului".

"Mulţi dintre noi au amintiri excelente cu sărbătoarea Sinterklaas", a subliniat Asscher.

Zwarte Piet îl însoţeşte în mod tradiţional pe Sinterklaas într-un festival care începe la sfârşitul lui noiembrie, odată cu "sosirea" sa în Olanda, din Spania, la bordul unui vapor încărcat de cadouri.

Însă personajul Zwarte Piet, care poartă un costum medieval, o perucă afro şi a cărui faţă este vopsită cu negru

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 3 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 2 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 14 minute
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Tensiuni în PSD cu privire la guvernare. Primarul Buzăului, Constantin Toma: Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni

Ziarul Financiar acum 38 minute
Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni, declară Constantin Toma la Digi 24. Primarul Buzăului este de părere că Grindeanu nu mai este credibil şi ar trebui să plece din funcţie. „Nu vreau ieşirea de la guvernare şi am s

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum o ora
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 4 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 2 ore
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Ce spune Ciprian Ciucu, primarului Sectorului 6, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Am emoţii, sper să am partidul cu mine. Partidul are nevoie de o conducere care să se adapteze vremurilor

Ziarul Financiar acum 49 minute
Întrebat dacă eventuala vicepreşedinţie a PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaşte că are emoţii şi că speră să aibă partidul alături. „Evident că un astfel de vot din partea partidului este important

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°