Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA: 50 de ani de la asasinarea lui Kennedy

Publicat in Romania Libera, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Vineri, se împlinesc 50 de ani de la asasinarea lui John F. Kennedy, cel de-al 35-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, transmite AFP, conform Agerpres.

'Pentru a deplânge pierderea unui mare slujitor al statului, vizionar şi înţelept idealist', drapelele de pe clădirile oficiale urmează să fie coborâte în bernă, a anunţat joi actualul lider de la Casa Albă, Barack Obama, proclamând ziua de 22 noiembrie drept 'Ziua comemorării preşedintelui John F.Kennedy'.

Barack Obama i-a îndemnat să facă acelaşi lucru şi pe americani, care ridică frecvent drapelul înstelat în faţa caselor lor sau deasupra companiilor private.

Citeşte şi: În buzunarul unui ASASIN. Ce avea Lee Harvey Oswald în portofel în ziua când l-a ucis pe Kennedy

Memoria lui JFK va fi celebrată vineri pe întreg teritoriul SUA prin servicii religioase, momente de reculegere sau lecturi publice.

La ora locală 12:30 (18h30 GMT), un minut de reculegere se va ţine la Dallas (Texas) exact la ora la care John F.Kennedy a căzut la 22 noiembrie 1963 în Dealey Plaza, sub gloanţele lui Lee Harvey Oswald, aşa cum a stabilit ancheta oficială a Comisiei Warren.

Citeşte şi: FOTO: Mii de obiecte care au aparţinut lui John F. Kennedy, licitate pentru 2 milioane de dolari

Acest simpatizant comunist, de 24 de ani, a fost ucis două zile mai târziu de către proprietarul unui club de noapte din Dallas, Jack Ruby, lăsând să plutească misterul asupra circumstanţelor şi motivelor atentatului, care a şocat o lume întreagă.

'Mitul Kennedy', pentru totdeauna tânăr, frumos şi primul preşedinte în pas cu modernitatea, a rămas intact în inimile americanilor la jumătate de secol de la asasinarea sa.

Astfel, trei sferturi dintre americani l-au plasat pe 'JFK' în fruntea listei conducătorilor americani moderni care vor rămâne în Istorie ca figuri 'remarcabile' , în faţa lui Ronald Reaga

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A renunțat la cariera în Bioinginerie Medicală și s-a făcut pompier, pentru a salva vieți. Cine este Alexandra Carla Poliec

Gandul acum 3 ore
Alexandra Carla Poliec este o tânără de 23 de ani din Botoșani. Ea este absolventă de bioinginerie medicală, iar vineri a depus jurământul militar la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, potrivit unui comu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°