Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Italia: Tribunalul din Milano îl acuză pe Berlusconi de falsificare de probe şi corupere de martori

Publicat in Puterea, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, a fost acuzat de magistraţii Tribunalului din Milano că a exercitat presiuni asupra martorilor din dosar şi a încercat să falsifice problele.

Tribunalul din Milano l-a acuzat pe Silvio Berlusconi că nu a încetat să falsifice probe şi să corupă martori din dosarul în care a fost condamnat la şapte ani de închisoare. Conform Tribunalului, fostul prim-ministru al Italiei a dovedit o „capacitate” deosebită de „persista în ilegalitate” prin „alterarea sistematică a unor probe” şi „cumpărarea unor martori”.

Magistraţii susţin că s-a dovedit că Berlusconi „punea în scenă exhibiţii sexuale ale unor tinere (şi era) cel care dădea undă verde aşa-ziselor serate Bunga Bunga, în timpul cărora invitatele de sex feminin acţionau să îi satisfacă dorinţele”, raportează Mediafax. Potrivit judecătorilor, s-a dovedit că, în noaptea de 27 spre 28 mai 2010, în cursul căreia tânăra a fost arestat pentru un presupus furt, Berlusconi l-a sunat pe şeful de cabinet al prefecturii pentru a-i obţine eliberarea. El a susţinut la acea dată că este o nepoată a preşedintelui egiptean Hosni Mubarak.

Berlusconi a fost condamnat pe 24 iunie în cazul Ruby la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere şi întreţinere de relaţii sexuale cu o minoră şi i-a interzis pe viaţă să mai exercite un mandat public. Fostul prim-ministru al Italiei a făcut apel împotriva acestei hotărâri şi un nou proces va începe în 2014.

Tânăra marocană Ruby era implicată într-un sistem de prostituţie creat la Ancore, în vila lui Berlusconi. În perioada februarie-mai 2010, ea a participat la petreceri în cursul cărora Berlusconi a copleşit-o cu bani şi cadouri.

Fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, a fost acuzat de magistraţii Tribunalului din Milano că a exercitat presiuni asupra martorilor din dosar şi a încercat să falsifice problele.

Tri

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 3 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

O adolescentă s-a spânzurat în județul Iași. Mama fetei spune că era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională

Adevarul acum 55 minute
O adolescentă dintr-o comună din Iaşi s-a spânzurat, marţi seară, mama acesteia susţinând că fata era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională.

USR cere din nou demiterea lui Mihail Neamțu din fruntea Comisiei de Cultură, după un derapaj la adresa noii ministre de Externe, Oana Țoiu. „Poze trucate folosite de un deputat extremist”

HotNews acum 2 ore
USR cere demiterea deputatului AUR Mihail Neamțu din funcția de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, după ce acesta a publicat o fotografie trucată cu ministra de Externe Oana Țoiu. „Mihai Neamțu a avut un nou derapaj incalifica

Crin Antonescu: „Bolojan este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate”

Gandul acum 2 ore
Crin Antonescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a declarat că noul premier Ilie Bolojan ”este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate, cu partenerii de guvernare, cu, desigur, fenomene care sunt greu de

Csaba Asztalos, președintele CNCD, numit judecător al Curții Constituționale de către Camera Deputaților

Ziua Constanta acum 7 ore
Camera Deputaților l-a numit, marți, 24 iunie 2025, pe Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în funcția de judecător la Curtea Constituțională a României (CCR). Asztalos a fost propus pentru aceast

Mircea Abrudean este noul președinte al Senatului. El îi ia locul lui Ilie Bolojan, devenit premier

HotNews acum 7 ore
Mircea Abrudean a fost propus de PNL pentru a ocupa a doua funcție din stat. El a fost susținut de coaliția PSD-PNL-USR-UDMR. Votul a fost dat marți, în plenul Senatului. S-au înregistrat 89 voturi pentru și 28 împotrivă. Mircea Abrudean a fost preș

Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost adus în țară

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 24 iunie 2025, Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fostul secretar general adjunct al NATO, a fost adus în țară. Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în forma complicității. Bărbatul a

Mihaela Buzărnescu nu a trecut de primul tur al calificărilor de la Wimbledon

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a fost eliminată, marţi, în primul tur al calificărilor de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul co

Diplomatul Lazăr Comănescu s-a întâlnit în RUSIA cu Serghei Lavrov pentru întărirea cooperării economice în regiunea Mării Negre

Gandul acum 2 ore
Diplomatul român Lazăr Comănescu a avut o întâlnire cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în marja celui de-al 28-lea Forum Economic Internațional de la Sankt Petersburg, cu scopul declarat de a promova cooperarea economică a statelor din reg

Trump consideră interpretabil articolul 5 al tratatului NATO privind apărarea colectivă, care stabileşte principiul apărării colective în cazul unui atac asupra unui stat membru

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump s-a exprimat marţi evaziv faţă de angajamentul său de a respecta articolul 5 din Tratatul NATO, care stabileşte principiul apărării colective în cazul unui atac asu

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/35°
mie.

17°/34°
joi

23°/37°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mar.

17°/28°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

29°
mar.

18°/33°
mie.

16°/28°
joi

22°/31°
vin.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/30°
mie.

16°/31°
joi

20°/30°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
mar.

16°/33°
mie.

16°/37°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°